Justiţia română nu predă armele

Catalin Voicu
Catalin Voicu

Pusă la grea încercare anul trecut de Uniunea Social Liberală, justiţia română a dat recent semne că rezistă presiunilor, condamnând la închisoare patru persoane cu legături puternice în lumea politică aflată astăzi la cârma ţării.

Este vorba de fostul senator PSD, Cătălin Voicu, de fostul judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Florin Costiniu, precum şi de oamenii de afa­-ceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Cătălin Voicu şi Marius Locic au fost condamnaţi la închisoare cu executare, în timp ce judecătorul Florin Costiniu şi antreprenorul în construcţii Costel Căşuneanu, la închisoare cu suspendare.

Deciziile judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care sunt definitive şi irevocabile, sunt mai aspre decât cele pronunţate anterior de instan­ţele inferioare şi contestate de condam­naţi. Fostul senator PSD Cătălin Voicu, spre exemplu, a primit 7 ani de închi­-soa­re, cu executare, după ce anterior fu­-sese condamnat la 5 ani. Mărită a fost şi pedeapsa judecătorului Florin Costiniu, de la 3 la 4 ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce pedepsele celor doi oameni de afaceri au rămas practic neschimbate.

Condamnarea senatorului Voicu şi a judecătorului Costiniu a căzut ca o măciucă în capul multor politicieni USL, care erau convinşi că, după victoria zdrobitoare de la alegerile de anul trecut, judecătorii nu vor mai avea curajul să dea sentinţe împotriva lor. Condamnarea celor patru arată că reformele realizate în sistemul de justiţie din România, sub influenţa lui Traian Băsescu, sunt temeinice.

Orice s-ar spune despre Băsescu, el are măcar acest merit, de a fi susţinut şi încurajat independenţa procurorilor şi a judecătorilor, în raport cu poli­ticienii aflaţi la putere. Într-o lume din ce în ce mai coruptă, justiţia rămâne aproape singurul factor de echilibru între puterea banului şi lege.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare