Dublă – triplă lansare

O fi august lună de vacanţă la constructori, dar asta nu se aplică româ­nului, care, precum bine ştim, “s-a născut poet”. Astfel că doi scriitori români din Mont­réal au sunat adu­na­rea amatorilor de slovă scrisă, pentru a-şi lansa trei volume recent apărute. Nu e o greşeală, vorbim de doi autori şi de trei cărţi, pentru că unul dintre ei vine cu o ofertă canadiană, de buy one, get one free!

Politicoşi, vom începe însă cu autorul de gen feminin, respectiv Lia Ruse. Care a ajuns la a 15-a apariţie editorială, şi anume un volum liric intitulat “Rondeluri şi alte clipe de lumină”. Pornită greu şi târziu pe calea liricii, cum spune Mihai Golescu, prefaţatorul volumului, Lia Ruse s-a lansat acum 22 de ani în poezie, dar a recupe­rat, publicând aproape câte un volum pe an. Şi probabil mai urmează, mai ales că poeta a atacat şi spe­cii literare mai pretenţioase, cum ar fi rondelul.

Al doilea autor este prolificul Eugen Enea Caraghiaur, ajuns la 90 de ani şi la peste 60 de volume publicate, din domenii extrem de variate – poezie, proză scurtă, ro­man, eseuri istorice, finanţe etc. Poet sau romancier fiind deci incomplet, vom spune că scriito­rul Eugen Enea Caraghiaur şi-a lansat volumul de poezie “Zbor de cuvinte” şi eseul istoric “Sarmato-geţii”. Şi a mai promis încă trei lansări (sau o lansare triplă) pentru anul viitor. În replică, pentru cele două volume (şi pentru cei 90 de ani de viaţă pe care-i va împlini curând – La mulţi ani!), el a primit două di­plo­me de excelenţă din partea organizatorilor dublei lan­sări – ASLRQ şi CMQ.

Dacă Lia Ruse a oferit, ca de obicei, cartea sa gratuit tuturor ce­lor prezenţi, Eugen Enea Cara­-­ghiaur s-a dovedit mai inventiv. Spu­nând că volumele i s-au epu­izat în Ro­mâ­nia, el le-a oferit celor doritori varianta electronică a cărţii sa­le, contra sumei de 5$. Fază care aminteşte de anecdota cu şoferul care a primit prin poştă poza ma­şinii sale de­pă­şind viteza legală şi, drept plată a amenzii, a trimis fotografia u­nei bancnote de 100 de dolari. Istoria se sfârşeşte cu poliţia trimi­ţându-i o poză cu o pereche de cătuşe, la care şoferul în­ţelege aluzia şi plăteşte amenda.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare