George Filip, una din figurile pitorești ale comunității românești din Montreal, a încetat din viață. El ar fi împlinit în luna martie 85 de ani.
„George Filip s-a născut la 22 martie, în anul 1939, la Tuzla, Constanța. A scris multe cărți de poezie, a fost judecat în orașul de baștină, în 1971, a fost semnatar al Cartei Drepturilor Omului inițiate de Paul Goma.
Liceul l-a facut la București și mai mulți ani a lucrat ca fotoreporter la revistele: Viața Studențească, Luceafarul, Albina, Viața Militară și România Liberă. La 7 ianuarie 1982 părăsește România și, după o ședere la Paris, emigrează în Canada”, citim într-un interviu realizat pentru Pagini Românești de către Virgina Mateiaș.
Un alt colaborator al Pagini Românești, Mircea Gheorghe, spunea despre George Filip că „este un poet autentic, de vocație, care în momentele sale de grație produce o poezie într-o mare varietate de tonuri și registre – ironică, dezabuzată, sarcastică, solemnă, baladescă – și care, concentrată între coperțile a doua-trei volume, ar revela tuturor celor care nu-l cunosc o personalitate lirică extrem de atrăgătoare”.
Prezent la majoritatea acțiunilor care aveau loc în comunitatea românească, George Filip împrăștia versuri în urma lui, într-o irosire fără margini. Poezia era alter-ego-ul său și era atât de obsedat de ea încât a sfârșit prin a-și crea un personaj – Poetul – cu care defila în lume.
Asta nu înseamnă că toate versurile sale erau bune, dar în comunitatea românească din Montreal măcar George Filip avea și talent de oferit, nu doar un ego demăsurat.
Încheiem acest articol cu câteva versuri:
Deasupra deasuprelor
E dedesubt
Ultima filă
Din calendare
S-a rupt
O să fie o seară
Foarte lungă – de ceară
Și-o să fie o noapte
Fară licăr de șoapte
O să se-abată o zi
În care nu voi mai fi
(O sa fie)
