Performanţe remarcabile pentru Cârstea şi Halep

simona halep
Simona Halep

Vară spectaculoasă pentru tenisul feminin românesc. Mai întâi, Sorana Cîrstea a ajuns să joace finala Rogers Cup de la Toronto, pe care a pierdut-o în faţa numărului 1 mondial, Serena Williams. Apoi a fost rândul Simonei Halep să scrie istorie în tenisul feminin româ­nesc.

După două partide de vis jucate la turneul de la Cincinnati – în faţa câştigă­toarei de la Wimbledon, Marion Bartoli (locul 7 mondial, care s-a şi retras din tenis, la 28 de ani, imediat după înfrân­gere) şi a australiencei Samantha Stosur (locul 11) -, ambele câşti­gate de Simona Halep, românca a dat piept, în sferturile de finală, cu cea mai în formă jucătoare de tenis a momentului, ame­ricanca Serena Williams care a învis-o cu 6-0, 6-4.

Sorana, învinsă de Serena

Cea mai importantă performanţă în tenisul românesc din ultima vreme vine din Canada. Mai precis de la Toronto, unde românca Sorana Cîrstea a ajuns în finala feminină a Cupei Rogers.

Până în finală, românca a presărat pe traseu patru adversare mult mai bine cotate decât ea: pe Caroline Wozniacki (locul 10 în ie­-rarhia mondială), Jelena Jankovici (locul 14), Petra Kvitova (locul 7) şi pe Na Li (locul 5), două dintre ele foste lidere ale clasamentului mondial. În final(ă), însă, Sorana a trebuit să se încli-ne în faţa Serenei Williams – o sportivă care ar putea în­vinge mulţi băr­baţi din circuitul profesionist. Scorul nu mai contează, mai ales că nu suntem ziar de ştiri negative…

Cu ce rămâne Sorana după turneul de la Toronto? Cu 213.000 de dolari în cont, cu puncte care o propulsează pe locul 21 în ierarhia mondială, cu lacrimile vărsate la sfârşitul finalei şi cu aprecierea Serenei, care i-a spus: Nu plânge, Sorana! Eşti atât de tânără, aş vrea şi eu să am 23 de ani şi viitorul în faţă. Uite ce ai făcut zilele astea, ai învins atâtea jucătoare bune! Ai un viitor mare înainte!

O fi ştiind Serena ce spune, că doar între ea şi Sorana sunt, grammatically speaking, doar două litere şi… un palmares. Sperăm ca, într-o zi, palmaresurile Soranei şi Serenei să semene la fel de mult ca prenumele lor.

Un român l-a arbitrat pe Djokovic

Rămânând în lumea tenisului, să amintim şi performanţele colegului nostru de redac­ţie, Alin Alexandru, care arbitrează de ani buni la turnee de primă mână ale tenisului mondial. Anul acesta, Alin Alexandru i-a arbitrat la linie, la turneul Rogers Cup de la Montréal, printre alţii şi pe celebrii Djokovic şi Nadal.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare