Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, la 40 de ani

Catedrala ortodoxă română Sf. Ioan Bote­ză­torul împlineşte, în luna noiembrie, 40 de ani de existenţă. Momentul aniversar va fi marcat de prezenţa la Montréal (22 – 24 noiembrie) a unor înalte feţe bisericeşti venite din România (ÎPS Teofan, mitropolitul Mol­dovei şi Bucovinei, PC Pr. Arhimandrit Nichifor Horia, exarhul Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţ al Mă­năstirii Trei Ierarhi – Iaşi), precum şi de la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi (ÎPS Arhiepiscop Nicolae şi PS Episcop Ioan Cassian), împreună cu un sobor de preoţi.

Programul slujbelor cuprinde Taina Sfântului Maslu (vineri, 22 noiembrie, ora 19.00), Vecernia Mare (sâmbătă, 23 noiembrie, ora 17.00 – urmată de un dialog duhovnicesc purtat de mitropolitul Teofan cu cei prezenţi), precum şi Utrenia şi Sf. Liturghie arhie­rească, în sobor, sub preoţia ÎPS Mitropolitul Teofan (duminică, 24 noiembrie).

După săvârşirea acestei slujbe, în sala comunitară a lăcaşului de cult va avea loc banchetul festiv aniversar (duminică, 24 noiembrie, ora 13.00).

Preotul paroh, proto­po­pul Gheorghe Chişcă, îm­pre­ună cu Consiliul parohial şi Comitetul de doamne, invită toţi românii din Montréal să ia parte la sărbă­toa­rea ani­ver­sării celor 40 de ani de existenţă a catedralei.

Înfiinţată în 1973, biserica Sf. Ioan Botezătorul este printre cele mai vechi aşe­zăminte de cult româ­neşti din Montréal şi printre primele care au reuşit să dispună de un spaţiu propriu. Aflata sub jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi (supusă Patriarhiei Române), bise­rica  şi-a câştigat statutul de catedrală odată cu momentul hirotonirii aici a unui episcop, IPS Nicolae, în vara  anului 2002.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare