Nu mi-a venit să cred când am aflat, cu ceva timp în urmă, că în România s-au introdus de mult contoarele de apă pentru apartamente şi case. Din câte îmi amintesc, chiar şi pe timpul lui Ceauşescu, deşi ne plângeam mereu din cauza lipsei de apă (mai ales caldă), tot nu existau contoare individuale care să contabilizeze apa potabilă pe care o consumam.
Consumul se plătea în contul de întreţinere al blocului, în funcţie de numărul de persoane din fiecare familie. Ţin minte că, în clasa a 6-a, pe când aveam un ve- rişor de la ţară în vizită la noi pentru câteva săptămâni, a venit administratorul blocului la uşă şi ne-a spus că ne va mări taxa de întreţinere, pentru că familia s-a mai mărit cu un membru. Că era sau nu corect nu ştiu, dar era oarecum o pondere care justifica logic consumul şi taxa pentru apă: cu cât sunt mai mulţi membri în familie, cu atât se consumă mai mult şi, deci, e normal să fii taxat mai mult.
Interesându-mă acest subiect, adică de taxarea consumului rezidenţial de apă, am fost la fel de surprins să aflu că acelaşi sistem se practică, de mult timp, în Europa, inclusiv în ţări ca Anglia, Franţa sau Germania.
În Canada, şi în mod special în provincia Québec şi în oraşul Montréal, s-a pus, în mai multe rânduri, pro-blema contorizării consumului rezidenţial de apă. Opoziţia faţă de această iniţiativă a avut însă, cel puţin până în acest moment, câştig de cauză. Nu acelaşi lucru se petrece în ceea ce priveşte consumul de apă în sectorul industrial. Cum în industrie consumul de apă este mult mai mare decât în rezidenţial, Ville de Montréal a decis, cu câţiva ani în urmă, instalarea contoarelor de apă. De altfel, alocarea contractelor pentru instalarea acestor contoare a fost unul din multele motive care au determinat înfiinţarea Comisiei Charbonneau.
Din fericire pentru noi, consumatorii rezidenţiali din această ţară, apa se găseşte în cantitate abundentă şi este de bună calitate. Contrar altor ţări şi, mai ales, altor continente (în Africa, spre exemplu), costul pentru tratarea apei potabile şi trimiterea ei la consumator este relativ mic. Asta nu înseamnă că nu ar fi posibil ca, într-o bună zi, să ne pomenim că şi nouă, locuitorilor acestei provincii, ni se vor impune astfel de contoare pentru consumul de apă rezidenţial.
Spre exemplu, în urmă cu trei ani şi jumătate, m-am mutat cu locuinţa. Noul meu imobil se află pe aceeaşi stradă, însă mai la nord faţă de prima adresă; aici s-a schimbat atât numele străzii, cât şi municipalitatea de care aparţin. În timp ce înainte locuiam în Montréal, pe 43-ième avenue, acum aveam adresa pe rue Lisieux, în St-Léonard. Unde vreau să ajung cu aceasta este că, în timp ce în Montréal nu plăteam o taxă specială pentru apă, de când locuiesc în St-Léonard plătesc o taxă de apă de 47 de dolari.
De regulă, în Montréal, dar şi în restul provinciei, consumul de apă este inclus în taxele municipale şi, din fericire, cel puţin până acum, el se taxează cu o sumă fixă, fără să se ţină cont de consumul individual al fiecărei familii.
