Mulţi dintre părinţii pe care îi întâlnesc sunt preocupaţi de o situaţie extremă, dar perfect în-dreptăţită. În general, ca părinte, încercăm să ne protejăm copiii şi, trăind într-o ţară de adopţie, departe de rudele sau prietenii din ţară, simţim o mai mare respon-sabilitate în ceea ce priveşte viitorul acestora.
Situaţia preocupantă pentru mulţi părinţi porneşte de la o posibilă tragedie. Ce se întâmplă dacă ambii părinţi îşi găsesc sfârşitul în acelaşi timp, iar copiii sunt minori? Evident, vorbim aici de asigurarea de viaţă pe care toţi părinţii responsabili o au. Cine şi cum încasează această asigurare?
Spuneam că vorbim de o situaţie cu totul dramatică şi care, din fericire, se întâmplă rar. Dar se întâmplă. Părinţii nu pot deceda în acelaşi timp decât în cazul unui accident, iar acesta poate avea loc în maşină, în casă, în avion sau în nu ştiu ce împrejurare dramatică.
În acest caz, copiii sunt moştenitorii legali ai părinţilor. Numai că noi vorbim aici de copiii minori, care nu au dreptul legal să primească bunuri până la majorat. E limpede de ce. Pentru că ei nu pot fi responsabili de gestionarea unui patrimoniu care include bunuri, dar şi datorii. Din patrimoniu face parte şi asigurarea de viaţă.
Sunt două soluţii care vă pot ajuta să dormiţi liniştiţi noaptea, dacă vă bântuie gânduri negre.
Prima este testamentul, forma clasică prin care un om decide ce se întâmplă, cine şi în ce proporţie primeşte ceva după decesul lui. Notarii sunt specialiştii care vă pot sfătui cum trebuie făcut testamentul şi unde se vorbeşte în el despre poliţele de asigurare ale părinţilor. Testamentul este un act complex, foarte necesar, care cuprinde totul.
Noi vorbim acum doar de o soluţie de compromis, care vizează asigurarea de viaţă. Problema la decesul ambilor părinţi este că minorii trebuie să fie crescuţi de cineva, adică de un tutore. Acest tutore este, în majoritatea cazurilor, o rudă apropiată. Fie un frate sau o soră, fie părinţi ai părinţilor decedaţi.
Dacă se petrece o asemenea tragedie, statul este preocupat ca cei mici să fie crescuţi de cineva apropiat, care-i iubeşte şi îi va ajuta în viaţă. Dar singura întrebare este cum ştie statul cine este acea persoană, dacă părinţii nu au testament şi nu au lăsat nicio altă dispoziţie.
Aici intervine soluţia. Părinţii trebuie să scrie pe o foaie de hârtie o declaraţie prin care menţionează expres că, în cazul unui deces simultan, persoana X, cu toate datele aferente de identificare, va fi tutorele copiilor şi ea va beneficia de drepturile oferite de asigurarea de viaţă.
Actul, ca să-i spunem aşa, trebuie făcut în prezenţa a doi martori, care semnează şi se identifică. Judecătorul care va soluţiona problema tutelei minorilor va ţine cont de acest act de mână, în lipsa testamentului sau a unei alte dispoziţii legale. Şi atunci acesta poate decide că asigurarea de viaţă va fi folosită de tutore exclusiv pentru îngrijirea minorilor. Omul legii va stabili ce sumă lunară este necesară pentru creşterea copiilor şi numai atât va primi tutorele, care are obligaţia să justifice cheltuielile făcute. Numai în interesul copiilor.
Este bine de precizat că tutorele nu va primi toată suma în mână, aceasta ca o măsură de precauţie, care protejează minorii. La vârsta majoratului, aceştia vor primi ce a mai rămas necheltuit din asigurarea de viaţă.
Este foarte bine ca persoana desemnată de părinţi pentru a deveni tutore să ştie că există un act în acest sens, eventual să aibă o copie.
Testamentul este cea mai bună soluţie, dar dacă nu sunteţi pregătiţi pentru acest act care sună sumbru, ideea unei declaraţii poate rezolva un caz de extremă urgenţă în privinţa copiilor minori.
