Din 1998, România n-a mai fost la niciun turneu de campionat mondial. De ce să fi mers acum? Să rupem “seria” de eşecuri? Nu, tată, mai bine acasă, cu o bere în mână, în faţa televizorului… Apropo, ştiţi bancul ăla: “Cum se numesc 15 băieţi care văd întotdeauna finala NHL la televizor? – Les Canadiens de Montréal!” Îl putem adapta şi noi: “Cum se numesc 11 băieţi care văd toate campionatele mondiale de fotbal la TV? – Naţionala României!”
Ne-am rupt în figuri cu π-ţurcă (mai ştiţi un pic de matematică, nu? Deci vă amintiţi de celebrul număr “pi”, greceşte scris π, aşa-i?). Ne-am dus în Grecia, la baraj, cică să marcăm “unul sau mai multe goluri” (π-ţurcă dixit), ca să ne uşurăm sarcina din retur. Am marcat, dar a fost un gol norocos, pe când palicarii ăia de greci ne-au băgat-o în aţe de trei ori, şi încă la modul profesionist… Astfel încât returul se arăta foarte greu. Trebuia musai un 2-0 ca să ne calificăm, că dacă luam un gol trebuia să dăm patru. Iar asta era deja utopie; nu le-am dat patru nici estonienilor.
Noah, aşa, şi cum începe meciul? Cu golul lui Mitroglou, copiat parcă după cel din tur: ieşire greşită la offside a apărării române, preluare a grecului, care, singur cu portarul, îşi duce echipa în avantaj. Koneţ filma! Cum s-o fi zicând sfârşit pe greceşte? Nema calificare!
În echipa noastră se simte degringolada lui π-ţurcă şi începe jocul de ţurcă (n-am găsit altă rimă). Până la urmă, grecii îşi fac pomană şi-şi dau ei un autogol (de toată frumuseţea, să recunoaştem), ca să bage un pic de tensiune, că le adormeau suporterii cu paharul de uzo sau retsina în mână, în faţa micilor ecrane…
După “Adio, Rio” (inspirat titlu, aproape ca al meu!), un ultim mesaj pentru cel mai bun antrenor dintre barbugii şi cel mai bun barbugiu dintre antrenori: δεμΪσΪα, πϊτΪ!
Dicţionar: δ – D; ε – e; μ – m; Ϊ – i; σ – s; α – a; π – P; τ – t (ţ, mă rog)
