Artă de Ziua Naţională

Expo arta ConsulatConsulatul General al României de la Montréal a avut anul acesta ideea de a marca Ziua Naţională într-o manieră diferită faţă de recepţiile organizate în anii trecuţi. Este vorba de o expoziţie de pictură românească, organizată în chiar sediul Consulatului român (1010 Sherbrooke Ouest), unde au fost prezentate publicului unele dintre cele mai valoroase creaţii artistice din patrimoniul Muzeului Brukenthal de la Sibiu.

“Deplasarea” la Montréal a picturilor semnate de Ni­colae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu şi Mişu Popp a fost posibilă graţie unor întreprinzători români care au avut ideea de a le digitaliza şi imprima pe pânză. Redate cu o fidelitate extremă, graţie unei tehnici numite “giclée”, privitorul rămâne cu impresia că are în faţa lui pictura originală.

Expoziţia de la Montréal, care va fi deschisă până la sfârşitul lunii ianuarie 2014, este rodul unei colaborări în trei: Consu­latul României, Muzeul Brukenthal şi firma montrealeză ArtImaging, care a realizat şi oferit spre vizionare lucrările artiştilor amintiţi.

“Românii care vin la Consulat pentru schimbare de paşaport, procuri etc. vor avea ocazia de a vedea unele dintre cele mai valoroase picturi din patrimoniul na­ţio­-nal, într-un spaţiu simbolic româ­nesc. Pe viitor vom încerca să prezentăm chiar şi expoziţii ale artiş­tilor ro­mâni stabiliţi aici”, a mărturisit asistenţei Lucia Iaţic, consulul general al României la Montréal.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare