Şefa ICR New York, în vizită la Montréal

Până să avem la Montréal o filia­lă a Institutului Cultural Român (ICR), comunitatea noastră trebuie să se mulţumească cu mai puţin, şi anume cu vizitele reprezentanţilor ICR de la New York. O astfel de vizită a fost cea de la finele anului trecut, când directoarea insti­tuţiei româno-americane, scriitoarea Doina Uricariu, a fost prezentă, timp de două zile, la Montréal. Aceasta şi-a prezentat (în faţa unui auditoriu, să recunoaştem, extrem de restrâns) două volume de memorii: “Maxilarul inferior” (în două volume) şi “Scara leilor”.

Prezentarea celor două volume a fost urmată de o mini-conferinţă susţinută de cunoscuta scriitoare şi traducătoare montrealeză de origine română Ionela Manolesco, aceasta fiind autoarea unei interesante paralele între Mihai Eminescu şi Émile Nelligan, poeţii naţionali ai României şi Québecului.

Revenind la prezenţa la Montréal a Doinei Uricariu, să mai precizăm că, pe parcursului sejurului canadian, aceasta s-a întâlnit şi cu liderii unora dintre asociaţiile comunitare româneşti de aici.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare