Întâlniri şi activităţi în comunitate

– Cenaclul Eminescu anunţă iubitorii de literatură că ur­mătoarea întâlnire va avea loc, în mod excepţional, pe 24 aprilie, la ora 18.00, în sala Centrului Comunitar ACR-CMQ (6767 Côte-des-Neiges). Vor citi Marian Costache (epistola “Între tâlhari”) şi Livia Nemţeanu (eseu despre o călătorie prin Ţările Române din 1837). Cei care vor să citească din creaţiile proprii sunt rugaţi să ia legă­tura cu preşedinta cenaclului, doamna Livia Nemţeanu, la tel. 514 738 3553 sau pe e-mail: [email protected]

***

– Cenaclul literar Păstorel Teodoreanu al epigramiş­tilor din Montréal şi-a programat următoarea întâlnire pe data de 1 mai, cu începere de la orele 18:00, în aceeaşi sală de la Centrul Comunitar ACR-CMQ (6767 Côte-des-Neiges). Organizatorii anunţă câteva surprize, plecând inclusiv de la data evenimentului, respectiv o prezentare a istoricului zilei de 1 Mai sub un drapel roşu, ba chiar, că doar suntem în America de Nord, şi o defilare cu majorete… Să mai precizăm că, întâmplător sau nu, anunţul referitor la acest eveniment este datat 1 aprilie.

***

– 20 de artişti plastici români prezintă o expoziţie de pictură “românească”, intitulată “Palettes de couleurs”. Expoziţia va fi găzduită de Galeria Valmi (1595 Van Horne, Montréal), în perioada 16 – 23 mai, iar vernisajul va avea loc duminică, 18 mai, cu începere de la orele 13.00. Organizatorii speră să înfiinţeze, cu ocazia acestui eveniment, şi o asociaţie a pictorilor români din Montréal.

***

– Cântăreaţa Cătălina Mirică va susţine joi, 8 mai, spectacolul Le refrain de ma vie, la Centrul de artă La Chapelle din oraşul Québec (620, avenue Plante, G1M 3R5). Cătălina este născută la Bucu­reşti şi a studiat muzica la UdM, Concordia şi McGill. Spectacolul va cuprinde cântece originale, dar şi melodii româneşti sau ale unor renumiţi artişti quebechezi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare