Moştenirea lui Traian Băsescu: ruină şi fum

Scena prezidenţialelor româ­neşti din acest an oscilează între irelevanţă şi ridicol. Inflaţie de candidaturi, personaje mici, dezbateri fără substanţă şi mult bruiaj.

Pe stânga (folosesc delimitarea tradiţională, deşi în România poziţionarea ideologică este o glumă) avem o singură candidatură. A lui Victor Ponta. Politician de calibru mic, mediocru, propulsat conjunctural într-o poziţie pentru care nu are nici pe departe anvergura necesară. Dacă îl compari cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, chiar Mircea Geoană, foştii prezidenţiabili ai PSD, este caricatural.

Deşi favorit în sondaje, are un scor mult inferior celor pe care le aveau cei enumeraţi mai sus înainte de primul tur, atunci când au candidat. Pe sondajele reale nu reuşeşte să capteze nici măcar tot electoratul PSD. Iar singura temă cu care se ţi­ne în viaţă este antibăsismul, temă falsă şi manipulatoare cât timp actua­lul preşedinte se îndreaptă spre ieşirea din scenă.

Şansa cea mai mare a lui Victor Ponta este degringolada dreptei.

Pe dreapta e măcel. Dar unul între iepurii voluntari şi involuntari ai lui Victor Ponta. Iepure cu acte în regulă este Călin Popescu Tăriceanu, al cărui rol este să rupă din electora­tul PNL cât de mult poate, pen­tru a pune aceste voturi ofrandă la picioarele lui Victor Ponta în schim­bul unor mici avantaje perso­nale, cum este funcţia de preşedinte al Senatului.

Elena Udrea este un iepure mai pervers, dar probabil mai eficient. Doamna Udrea, detestată de 70% din electorat, are rolul de a radicaliza electoratul anti-Băsescu în favoarea lui Victor Ponta, inhibând în acelaşi timp electoratul preşedinte­lui care o consideră în mare parte o opţiune nefrecventabilă.

Cei doi se vor potenţa probabil reciproc, ca adversari preferaţi pe linia falsă pro-Băsescu vs anti-Băses­cu, vor personaliza extrem campania în jurul unui noncandidat şi vor îngropa astfel orice temă incomodă pentru Victor Ponta.

ACL ni-l propune pe Klaus Iohannis, un contur cu conţinut incert, fără carismă, fără proiect. Domnul Iohannis trăieşte exclusiv din legenda primarului neamţ, dincolo de care nu a reuşit să emită nici măcar o idee de forţă, o scânteie de viziune. Este plat, amorf, pro­vin­cial politic, apt să gestioneze văruiri de blocuri şi rea­bilitări de centre istorice, dar fără valenţe de poli­tică mare. În plus, poartă povara unor mari semne de întrebare privind integritatea. Să nu uităm că este în proces cu ANI şi nu a reuşit să explice con­vingător modul de dobândire a celor 6 case.

Nu e clar nici care îi sunt fide­lităţile politice. L-a trădat pe Crin Antonescu, a fost premierul de la Grivco şi, în campanie, se poziţio­nează mai mult ca anti-Băsescu, decât ca anti-Ponta.

Incapabil să mobilizeze măcar un vot negativ, domnul Iohannis riscă să se năruiască rapid şi să joace astfel tot pentru Victor Ponta. Vom afla probabil, la un moment dat, dacă alege­rea lui, în aceste condiţii, drept candidat al ACL a fost o simplă eroare monumentală sau rezultatul unui imens blat.

Pe lângă iepuri, pe dreapta se poartă independenţii. O utopie în condiţiile politicii româneşti, unde votul din primul tur, cel puţin, este un vot pe aparate de partid.

Dar şi dincolo de aceste aspec­te practice, Monica Macovei a intrat într-o aventură periculoasă, din care riscă să iasă decredibilizată. Fostul ministru al Justiţiei este prizoniera unei singure teme: justiţia. Nu are proiect economic, nici măcar unul de politică externă, ceea ce o nişea­ză pe un singur tip de electorat, cel radical ataşat problemelor de justiţie. Este insuficient.

Faptul că este complet neca­rismatică şi face erori monumentale de tipul asocierii, total nepotrivite, cu Nelson Mandela, complică lucrurile chiar şi pentru electoratul care crede în statul de drept, dar are şi alte exigenţe.

Independentul Cristian Diaco­nescu nu ştiu dacă va aduna măcar cele 200 de mii de semnături necesare depunerii candidaturii. Aceasta ar fi deja o performanţă pentru domnia sa.

Şi ar mai fi, desigur, candidaturile de culoare, de tip Ghişe, Cata­ramă, Funar, cu care nu cred că e cazul să ne pierdem vremea.

Cum am ajuns aici?

Din păcate, aceasta este moşte­nirea politică a lui Traian Băsescu, care dincolo de meritele sale incontestabile în privinţa justiţiei, din punct de vedere politic lasă în urmă ruine şi fum.

Traian Băsescu este principa­lul artizan al fragmentării dreptei. Şi celor care nu mă cred, le propun un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi arătat astăzi scena politică şi sce­na prezidenţialelor dacă Traian Bă­sescu nu se rupea de PDL şi nu ru­pea apoi PDL, pentru a-i servi Ele­nei Udrea la cheie un partid poşetă?

Traian Băsescu lasă în urmă o dreaptă divizată, propriul electorat divizat între Udrea, Macovei şi Diaco­nescu, o imensă dezamăgire. Re­zultatul acestor prezidenţiale, care se conturează ca victorie pentru Victor Ponta, va simboliza bilanţul politic al unui preşedinte pe care nu l-a învins sistemul, ci propria slăbiciune.

Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea, / Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea / De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii, / Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii, scria Mihai Eminescu în Scrisoarea a V-a. Că Traian Băsescu are Dalila lui e o dramă personală. Că Dalila lui a trasat şi destinul României, e o dramă naţională.