La sfârşitul fiecărui an realizăm că, pe durata lui, am păcătuit dorindu-ne prea mult să vină week-end-ul mai repede. Realizăm că îmbătrânim. Că ne cresc copiii prea repede. Că dispar din vieţile noastre oameni care ne-au iubit şi pe care i-am iubit. Că viaţa are fragilitatea şi frumuseţea unui ţurţure de gheaţă.
Ne gândim de cele mai multe ori ce vom face anul viitor. Este sezonul de pus dorinţe. Majoritar, aceleaşi ca şi în anii trecuţi. Dorinţe pe care le-am uitat sau nu am apucat să le punem în practică: să facem sport, să facem economii etc.
Ne apucă dorul de ţară. Unii şi reuşesc să se ducă acasă, unde mirosurile pun stăpânire pe ei şi-i ţin amorţiţi până când se întorc. Aici iarna canadiană îi dezmorţeşte şi ritmul rapid al vieţii de zi cu zi pune din nou stăpânire pe ei. Mirosul mi se pare definiţia însăşi a Sărbătorilor. Din copilăria mea, Sărbătorile de iarnă mi-au rămas în amintiri în principal prin gama lor olfactivă. Mirosul de brad, urmat de cel al sarmalelor şi cozonacilor făcuţi de mama, cel de ţuică fiartă şi de pomana porcului şi apoi cel al portocalelor – de multe ori, singurul cadou pe care-l găseam sub brad. De Crăciun mâncam dimineaţa ceai cu covrigii strânşi în Ajun, la colindat.
Sărbătorile erau frumoase şi aşa.
Ar trebui să realizăm, înghesuiţi în aglomeraţia din mall-uri, dirijată savant de poliţişti aduşi special pentru magazine, cum am pierdut spiritul sărbătorii. Cum accentul s-a deplasat dinspre a dărui spre a cumpăra.
Priviţi un copil care se joacă cu ambalajul cadoului abia primit şi gândiţi-vă dacă un zâmbet în plus, mai multă dragoste şi mai mult timp oferite celor din jur nu sunt un cadou mai valoros.
Sărbători fericite!
