Criza care zguduie din temelii Europa nu este atât una despre refugiați. Ei sunt, dacă vreți, turnesolul unei crize profunde a UE, ale cărei problem structurale ies la iveală violent și amenință să distrugă întreaga construcție.
Nu este prima criza structurală. În urmă cu cateva luni, criza grecească, doar un vârf al unei crize mai ample a datoriilor publice, în care se află mai puțin acut și alte țări, Spania, Portugalia, Italia, ne-a arătat ce înseamnă o monedă comună care nu are în spate o politică fiscală comună, politici economice comune, instituții comune. Deci o monedă integrată moț pe un sistem neintegrat în mod real.
Acum vedem o UE complet luată prin surprindere de un fenomen a cărui imprevizibilitate pur și simplu nu poate fi explicată rațional. Într-o lume cu zeci de servicii de informații, teoretic interconectate, cu mijloacele multiple și moderne de supraveghere, este de neimaginat să te trezești cu “invadatorii’ la porți ca in Antichitate.
Asta înseamnă că fie informațiile nu au existat, ceea ce pune sub un mare semn de întrebare eficiența “intelligence”-ul european, fie au fost ignorate de lideri fără viziune, de anvergură inacceptabil de mică.
Apoi, de ani de zile se discută despre armonizări absolut necesare de legislație la nivel european. Nevoia de relocare automată a refugiaților este mai presantă ca niciodată, dar nu e nouă. Țări precum Grecia și Italia se confruntă de ani buni cu acest fenomen, la cote mai mici, dar fiind lăsate să se descurce fiecare cum o putea. Dacă sistemul de relocare ar fi fost adoptat la timp și précis, cred că situația în acest moment ar fi fost cu totul diferită.
De ani de zile se discută despre necesitatea armonizării legislației în privința condițiilor pentru acordarea statului de refugiat, astfel încat ele să fie identice din Grecia pană în Spania, din Suedia până în Italia. Nu s-a reușit, astfel încât în Europa Unita fiecare funcționeaza și în aceasta chestiune după capul lui.
Sunt așadar cel puțin două aspecte care trebuie rezolvate urgent, măcar acum, în ultimul ceas, pentru a avea o șansă să facem față situației.
Eu sunt pesimistă în privința șanselor de integrare reală a musulmanilor nu atât în economia, cât în cultura europeana. Avem valori diferite, avem mentalități diferite, ne închinăm la “zei” diferiți. Nu știu cum poate fi cu adevărat armonizată o cultură în care s-a murit doar pentru profet, cu una în care s-a murit pentru dreptul la liberă exprimare, ca să dau doar un exemplu, cel care declanșat nenorocirea din februarie de la Paris.
Sigur ca ne putem întreba dacă nu cumva Germania a încurajat valul prin deschiderea iresponsabilă a brațelor cu anunțul că este gata să primească 800 de mii de refugiați. Sigur că ne putem întreba dacă la origini nu este eroarea de a încerca sa exporți democrație occidentală în țări pe care Occidentul de fapt nu le înțelege profund și care nu au nimic în comun cu principiile democrației occidentale.
Sigur că ne putem întreba daca ISIS nu este cumva o repetare a erorii Bin Laden, adică înarmarea unor grupări radicale pentru a le folosi împotriva unui regim indezirabil politic pentru ca apoi să fie scăpate de sub control.
Dar dincolo de aceste considerații, dincolo de aceste temeri, masa imensă, în creștere continuă, de migranți este aici, la porțile Cetății, în cetate și trebuie să facem ceva cu ea. În aceste condiții cred ca introducerea cotelor obligatorii este esențială din considerente pragmatice, nu doar principiale. Numai dacă redistribuim povara cât de cât echilibrat între țările europene va fi apoi posibilă o triere corectă a celor veniți ca refugiati, deși nu au cu toții acest statut. Îi împărțim în tabere suportabile numeric și acolo fiecare țara ia om cu om, îl verifică, îi procesează cererea, dacă e refugiat îi acordă azilul și, eventual, îl redistribuie în funcție de dorința lui. Dacă e imigrant economic dintr-o țară sigură îl trimite inapoi.
Dar asta nu se poate în haos, așa cum e acum. O țară, ca Ungaria, cu peste 50 de mii de azilanți, nu are cum să ia om cu om și cerere cu cerere. Trebuie organizare, trebuie reglementări comune, trebuie ca fiecare țară să proceseze un număr limitat de cazuri.
Fără o asemenea coordonare autentică, ce vedem? Ca Spațiul Schengen se destramă, că se ridică garduri și se întinde sârmă ghimpată, că se trimit tancuri la granițe. Acesta nu poate fi decât începutul sfârșitului pentru construcția europeană care, să nu uităm nicio clipă, nu a fost menită doar dezvoltării economice, ci și asigurării păcii pe un continent pe care în 30 de ani au început două războaie mondiale.
Fără o asemenea calmare a situației, în fața haosului și a lipsei de soluții se va ridica un val xenofob pe măsura valului invadator, cu evoluții absolut imprevizibile. Gardurile ridicate în fața refugiaților se pot transforma rapid în garduri pe care europenii și le ridică intre ei, Europa unită și pacificată se poate transfoma rapid într-o Europă farâmițată, în state care din nou se privesc suspicios, chiar dușmănos, din spatele propriilor mitraliere. Deja semnele răului ultim există si dacă nu îl oprim acum, va învinge.
