In memoriam Nicolas Mateesco Matte

Nicolas Mateesco Matte, unul dintre membri de seamă ai comunității românești din Montreal, a încetat din viață pe 13 aprilie, la vârsta de 102 ani. Cu o carieră spectaculoasă în Canada, domnul Matte a fost tot timpul mândru că este român. Pagini Românești transmite condoleanțe familei. 

Născut la Craiova, în anul 1913, Dr. Nicolas Matte Mateesco a obținut un doctorat în drept la Universitatea din București, în anul 1939. După al doilea război mondial, s-a mutat la Paris, unde a finalizat un doctorat în drept internațional. A emigrat în Canada în 1950. La acel moment, scrierile sale de drept aerian îl făcuseră cunoscut ca susținător al unei noi ordini juridice internaționale, oferind o viziune de cooperare care să depășească granițele geopolitice.

Mateesco Matte  – o carieră canadiană înfloritoare

Domnul Matte Mateesco a fost, între 1951-1968, profesor titular si inaugural al Catedrei de Drept aerian de la Universitatea din Montreal. El a fondat, de asemenea, Clubul de relații internaționale, din care au făcut parte mai mulți lideri canadieni.

În 1961 a început colaborarea cu Universitatea McGill, ca profesor invitat. În 1975 a fost numit director de cercetare și apoi directorul Institute of Air and Space Law din cadrul McGill. S-a pensionat la  31 martie 1991 când a fost numit director emerit.

Dr. Matte a scris 18 de cărți, multe în limba franceza, a colaborat la alte 13 și a publicat numeroase articole științifice în diverse reviste.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1993 iar un bulevard din Brossard îi poartă numele. Dr. Nicolas Mateesco Matte a fost și membru al Royal Society of Canada, cavaler al Légion d’honneur și Officer of the Order of Canada.

Familia va primi condoleanțe marți, 26 aprilie, la Centre funéraire Côte-des-Neiges. Funeraliile vor fi celebrate miercuri, 27 aprilie, la Chapelle Sacré-Coeur de la Biserica Notre-Dame à Montréal.

Familia roagă ca în loc de flori, să se facă o donație fie pentru bursa Nicolas Mateesco Matte a Facultății de drept a Universității McGill (detalii la [email protected] sau la telefon 514-398-2770) sau la Fondation Nicolas M. Matte a Facultății de drept a Université de Montréal (detalii la genevieve.cournoyer-proulx@umontreal.ca  sau telefon 514-343-7850).

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare