Sunt convins că multă lume a așteptat cu sufletul la gură prima întâlnire oficială dintre Trump și Trudeau. Se anunța, cel puțin în teorie, un meci spectaculos, un adevărat “Rumble în the jungle” gen Muhammad Ali contra George Foreman sau precum “Meciul secolului” între Fisher și Spasski.
Suporterii canadianului au sperat că generosul, pozitivul, inclusivul, zâmbitorul Trudeau, gata să deschidă inima și bugetul țării pentru a mai primi câteva mii de refugiați, să îi dea o lecție de morală și de politică corectă badaranului misogin și islamofob de la sud, iar fanii lui Trump sperau că Donald să îl tragă de urechi și să măture pe jos cu iresponsabilul iubitor de teroriști….
Pe teren însă, nimic din toate astea. Întâlnirea a fost mai calmă decât se așteptau specialiștii, iar rezultatul a fost mai degrabă o remiză de salon. Iar dacă nu a ieșit cu scântei, a fost, cum se întâmplă de obicei, meritul “tacticienilor” din cele două tabere, care au evitat cu diplomație vărsarea de sânge….
Astfel, staff-urile implicate, mirosind pericolele potențiale, au aruncat-o între cei doi cocoși pe Ivanka Trump, care a reușit imposibilul: să creeze consens la masa tratativelor și să îi oblige pe combatanți să dezbată o temă pozitivă, pe care nu ai cum să o folosesti în lumea de astăzi ca sursă de conflict: prezența femeilor în afaceri. Tema aleasă îi pica perfect lui Trudeau, autodeclarat feminist, iar lui Trump îi venea în ajutor în încercarea sa de a-și spăla imaginea de “misogin” cu care s-a ales de pe urma campaniei electorale. Poate nu vă place de Donald, dar e greu să reziști farmecelor fiicei sale. Așa că potențiala ostilitate s-a topit imediat în fața zâmbetelor Ivankăi.
Deci, în loc de război, a rezultat un meci relativ liniștit, fără “faze de poartă”, în care ambii combatanți au preferat jocul închis, pozițional, defensiv, căutând cu obstinație locuri comune, evitând orice risc de a lua gol pe contraatac. Aproape obsesiv, conferința de presă s-a concentrat pe istoria celor două popoare vecine și prietene și pe importanța uriașelor schimburi comerciale. Amândoi liderii și-au dat seama că un război al declarațiilor nu ar fi ajutat nici unei părți, și ar fi avut efecte dezastruoase asupra celor două economii. Ca o reacție imediată, firavul dolar canadian s-a “îngrășat” cu un cent american….
Singurul moment care putea arunca în aer atmosfera de sărbătoare a fost elegant depășit de Trudeau, care a refuzat cu diplomație să muște din momeala ridicată de ziariști, apropos de poziția celor două state in problema refugiaților: rezistând ispitei de a-și flata vecinul, a reafirmat poziția de deschidere a Canadei către emigrație, însă nu a căzut nici în capcana de a-i da lecții lui Trump despre cum să își rezolve problemele de securitate internă.
Cum Canada nu e totuși USA, iar USA nu e Canada, fiecare își cunoaște mai bine ograda și pericolele proprii. O Americă băgată peste tot în lume, atât militar cât și economic, și-a creat de-a lungul deceniilor o grămadă de dușmani, meritat sau nu, dușmani pe care Canada, totuși, nu îi are. (Slavă Domnului!). Așa că fiecare are dreptate în felul lui.
A rămas desigur neclar cum se va rezolva pe viitor problema refugiaților, nedoriți de Trump, dar aduși de Trudeau cu zecile de mii, oameni care nu peste multă vreme vor deveni cetățeni canadieni în toată regula și vor avea dreptul, cel puțin teoretic, de a intra fără viză în State. Probabil că această situație se va regla pe moment la nivel de servicii secrete.
Pe ansamblu, ambii lideri au reușit să facă din prima lor întâlnire un eveniment liniștit. Acea liniște dinaintea viitoarelor furtuni.
