Festivalul Filmului Românesc la Montreal. 23-28 septembrie, la Centre Segal

O nouă ediție, a XI-a, a Festivalul Filmului Românesc la Montréal – FFRM 2017 va avea loc între 23 – 28 septembrie 2017. Filmele vor fi proiectate la CinemaSpace – Segal Centre for Performing Arts (5170 Côte-Ste-Catherine, Montreal, H3W 1M7).

Și în acest an, alături de filme, la Montréal pe 22 septembrie, ora 20.00, la Pavillon de l’Entrepôt, precedat, de la ora 14.00, de proiecţia filmului „Ursul”, în regia lui Dan Chişu, cu Magda Catone în rolul principal feminin), va avea loc spectacolul de teatru „Sarmale cu dragoste” de Ivona Boitan, care semnează alături de text şi regia spectacolului, ce îi are în distribuţie pe Magda Catone şi Nicodim Ungureanu.

În cadrul Festivalului vor fi prezentate filme româneşti importante, într-un program care reuneşte numeroase  producţii recente, dar şi unele care prezintă creaţii mai vechi ale invitaţilor prezentei ediţii: actorul Nicodim Ungureanu, actriţa Magda Catone, regizorul Ioan Cărmăzan.

De aseenea, FFRC 2017 prilejuieşte reîntâlnirea cu criticul de film Irina-Margareta Nistor, consilierul artistic şi o preţioasă prezenţă neîntreruptă de aproape un deceniu în Canada. Participarea Irinei-Margareta Nistor la FFRC reprezintă totodată pentru publicul din Canda ocazia de a o cunoaşte în persoană, pentru cei care vor veni pentru prima dată la Festival, dar mai ales prilejul de a afla ultimele noutăţi din lumea cinematografiei româneşti, în special pentru cinefilii-spectatori de cursă lungă ai FFRC.

Festivalul Filmului Românesc în Canada este organizat din anul 2007 de Association ROCADE cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Bucureşti, Ambasada României în Canada şi Consulatul general al României din Toronto.

Iată programul de la Montreal

Sâmbătă, 23 septembrie, ora 19.45

6,9 pe scara Richter (România / Bulgaria / Ungaria, 2017, 117 minute, STE,)

Regizor : Nae Caranfil/Cu: Alexandru Papadopol, Maria Obretin, Teodor Corban, Laurențiu Bănescu, Adrian Văncică.  În prezenţa criticului de cinema Irina-Margareta Nistor (Q&A).

Sâmbătă, 23 septembrie, ora 21.45

Afacerea Est (România/Lituania/Rep. Moldova , 2016, 87 minute, STE)

Regia: Igor Cobileanski. Cu: Ion Săpdaru, Constantin Pușcașu, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic.  În prezenţa criticului de cinema Irina-Margareta Nistor (Q&A).

Luni, 25 septembrie, ora 18.45

La drum cu tata (România/Germania/Ungaria/Suedia, 2016, 111 minute, STE)

Regia: Anca Miruna Lăzărescu/Cu: Răzvan Enciu, Ovidiu Schumacher, Alexandru Mărgineanu. În prezenţa criticului de cinema Irina-Margareta Nistor (Q&A).

Luni, 25 septembrie, ora 21.45

Aniversarea (România, 2017, 86 minute, STE)

Regia: Dan Chișu. Cu: Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu, Adrian Păduraru, Adina Galupa. În prezenţa criticului de cinema Irina-Margareta Nistor (Q&A).

Marţi, 26 septembrie, ora 18.45, medalion cinematografic în prezenţa regizorului Ioan Cărmăzan (Q&A)

Tapinarii (România, 1982, 90 minute, STE)

Regia: Ioan Cărmăzan/Cu: Mariana Buruiană, Constantin Rogin, Serban Ionescu, Remus Mărgineanu

Marţi, 26 septembrie, ora 20.30

Lișca (România, 1986, 90 minute, STE)

Regia: Ioan Cărmăzan/Cu: Ecaterina Nazare, Remus Mărgineanu, Valentin Uitescu, Valentin Teodosiu

Miercuri, 27 septembrie, ora 18.45, medalion cinematografic în prezenţa regizorului Ioan Cărmăzan (Q&A)

Casa din vis (România, 1993, 94 minute, STE, DVD)

Regia: Ioan Cărmăzan/Cu: Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, Gheorghe Dinică, Magda Catone, Sofia Vicoveanca

Miercuri, 27 septembrie, ora 20.30

Lotus (România, 2004, 95 minute, STE) Regia: Ioan Cărmăzan/Cu: Mitică Popescu, Radu Gheorghe, Nicodim Ungureanu, Răzvan Vasilescu

Joi, 28 septembrie, ora 18.45, medalion cinematografic în prezenţa regizorului Ioan Cărmăzan(Q&A)

Margo (România, 2016, 97 minute, STE)

Regia: Ioan Cărmăzan/Cu: Maia Morgenstern, Cristina Cioran, Vladimir Găitan, Gina Pistol, Marius Florea Vizante

Joi, 28 septembrie, ora 20.30   5 scurt-metraje premiate, în prezenţa regizorului Ioan Cărmăzan (Q&A)

Ninel – regia: Constantin Popescu (România, 2016, 26 minute)

Mă cheamă Costin – regia: Radu Potcoavă (România, 2016, 14 minute)

O noapte în Tokoriki – regia: Roxana Stroe (România, 2016, 17 minute)

Omulan! – regia: Matei Branea (România, 2015, 15 minute)

Chers Amis – regia: Valeriu Andriuţă (România, 2017, 20 minute).

Biletele costă între 7 în zilele cu un singur film și 10 dolari în zilele cu doupă filme. Un abonament costă 45$. Bilete și informații suplimentare pe site-ul associationrocade.ca 
** STE – subtitrarea în engleză **

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare