Pe durata revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ șapte ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată.

Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceaușești, erau 126 morți și 1107 răniți.

Conform evidențelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.

Au fost înregistrați nu mai puțin de 748 de copii, urmași de eroi-martiri.

Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989.

 

Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedați și 545 de răniți, iar de la Direcția Securității Statului au murit în urma incidentelor din revoluție 65 de angajați și au fost declarați 73 de răniți.

După data de 22 decembrie au fost reținuți, peste 1.000 de civili și circa 1.500 de militari, milițieni sau securiști motivându-se că aceștia ar fi desfășurat acțiuni împotriva revoluției.

Între 1991 și 1997, numai cine nu a vrut nu și-a cumpărat cu 100-200 de dolari un certificat de revoluționar care aducea cu sine o mulțime de drepturi și bani. Asta în vreme ce mulți răniți sunt purtați prin comisii medicale pentru a li se constata, anual, handicapul.

Ad