Haltere C.E. – Zi de aur pentru România

Patru medalii de aur și cinci de argint au cucerit sportivii români joi seară la Campionatele Europene de haltere găzduite de Sala Polivalentă din Complexul Olimpic de la Izvorani.

Loredana Toma, campioana mondială en-titre a categoriei 63 kg, a câștigat trei medalii de aur, la smuls, aruncat și total în timp ce trei medalii de argint au fost adjudecate tot de o româncă, Irina Lepșa.

Loredana Toma, 22 de ani, a dominat concursul reușind 105 kg. la smuls, 131 kg la aruncat și un total de 236 kg. performanțe care i-au adus trei titluri continentale. Irina Lepșa a secondat-o cu încercări reușite de 97 kg la smuls, 122 kg. la aruncat și un total de 219 kg. care i-a permis să urce pe treapta a doua a podiumului.

În întrecerea masculină de la categoria 77 kg. Răzvan Martin, 26 de ani, a câștigat și el trei medalii. Mai întâi a cucerit aurul la smuls cu o performanță de 158 kg. iar la aruncat și total a obținut medaliile de argint reușind să ridice 185 kg. la aruncat și un total de 343 kg. Pe locul întâi la total s-a situat germanul Nico Muller cu o performanță de 346 kg.

România a ajuns la 20 medalii câştigate de la începerea competiţiei, dintre care șapte de aur. Campionatele europene de haltere pentru seniori, găzduite pentru a treia oară de România, după 1972 la Constanța și 2009 la București, vor continua până la 1 aprilie.

Ultimele articole

Articole similare