Mai multe state americane au făcut plângere împotriva administrației Trump

Zece state americane, între care California, Washington şi New Jersey, vor urmări în justiţie administraţia preşedintelui Donald Trump pentru politica sa în domeniul migraţiei după separarea miilor de familii intrate ilegal pe teritoriul SUA, a anunţat joi procurorul general al statului Washington, citat de AFP.

“Aceasta este o politică aberantă, crudă şi anticonstituţională” şi “noi îi vom pune capăt”, a declarat Bob Ferguson într-un comunicat.

Peste 2.300 de copii şi adolescenţi au fost despărţiţi de părinţii lor de la începutul lunii mai după arestarea acestora din urmă pentru trecerea ilegală a frontierei cu Mexicul. În faţa indignării mondiale provocate de această politică şi a disconfortului în cadrul propriului său partid, Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv care pune capăt acestor separări.

Incertitudinea rămâne totuşi asupra soartei minorilor smulşi de lângă părinţii lor şi asupra modului în care ei vor putea fi reuniţi. Ferguson a denunţat “incertitudinea” şi “haosul” create prin politica de separare a familiilor, dar şi prin decretul semnat miercuri care “încearcă să reţină pe termen nedefinit copiii şi părinţii lor şi continuă să-i urmărească penal pe solicitanţii de azil”.

Responsabilul a denunţat de asemenea “condiţiile inumane şi oribile” din centrele de detenţie ale Poliţiei de frontieră şi pentru imigraţie şi se revoltă împotriva lipsei de contact – uneori timp de săptămâni – între mame şi copiii de care ele au fost separate în mod brutal la frontieră.

Printre statele care s-au asociat plângerii figurează Massachusetts, Maryland, New Mexico, Pennsylvania, Iowa şi Illinois. Bob Ferguson a spus că se aşteaptă ca acestora să li se alăture şi altele.

Statul Washington este unul din cele care s-au arătat cele mai agresive, alături de California şi New York împotriva administraţiei preşedintelui republican Donald Trump, angajând în special urmăriri penale împotriva ordinului executiv privind migranţii, care împiedică intrarea pe teritoriul american a cetăţenilor din mai multe ţări cu populaţie majoritar musulmană (“travel ban”).

Administraţia Trump a urmărit în justiţie la rândul său California pentru politica sa de stat “sanctuar”, care refuză să coopereze cu autorităţile pentru migraţie în legătură cu persoanele fără documente legale, dar care nu comiseseră abateri grave, scrie Agerpres.

Ultimele articole

Articole similare