Orice artist are nevoie de un spațiu de creație în care să se regăsească, de un “chez soi” care să îi cuprindă visurile, gândurile și munca de fiecare zi.

Mona Mariana Ciciovan. Foto: Florin Talos

Al pictoriței Mona Mariana Ciciovan este Espace MARA, un loc scăldat în auriul soarelui și verdele foșnitor al copacilor, la fel de falnici precum cei din satul de demult al copilăriei. Și fiindcă vorbim de origini, să spunem și că aniversarea primului an de la inaugurarea Espace MARA coincide cu împlinirea unui proiect tare drag artistei: începând din această lună, picturile ei vor fi prezentate pentru prima oară iubitorilor de artă din România, în cadrul unei galerii din București.

Inaugurarea noului spațiu de creație a adus o regulă nouă: o dată pe an, Mona Mariana Ciciovan se oprește din lucru și deschide larg porțile pentru toți cei interesați de lucrările ei. Sau pentru cei care doresc doar să vadă cum arată atelierul unui artist.

„Spre surprinderea mea, au venit zilele astea o mulțime de oameni. Sunt curioși, vor să cunoască, pun întrebări.” E un contact direct cu publicul dar – spune Mona – e important și din alt punct de vedere: „Faptul că îmi expun lucrările, că le prezint, îmi oferă o altă perspectivă. Pot analiza evoluția lor, văd spre ce mă îndrept și ce îmi rămâne de făcut.”

Primul an petrecut în noul spațiu de creație a însumat o serie de noi experimente vizând texturile și pigmenții, precum și înaintarea spre nonfigurativ. Atrasă de reprezentarea în trei dimensiuni, artista a creat, printre altele, picturi apropiate de sculptură.

CITEȘTE ȘI:  400 de punți între români

Bilanțul acestor încercări a prilejuit o revelație: „Am constatat cu uimire că mă învârt într-o spirală care devine din ce în ce mai largă. Sunt lucruri pe care le las și la care mă întorc, deși într-o altă manieră. De exemplu, am revenit la culorile aurii, la lumină, la transparență, la memorie, la nostalgie.” Așa au luat naștere noi serii de lucrări, precum Impressions, Empreintes colorées sau Réflexions.

Cei care au trecut pragul Espace MARA s-au bucurat să privească noile picturi, dar nici cele mai vechi nu au trecut neobservate. „Ceea ce mă atrage în mod deosebit este perspectiva, în aceste lucrări. Și realizez câtă muncă este în spatele lor.“ (Marie-France). „Accesul la picturile Monei nu e ușor, nu e direct. Trebuie să îți folosești imaginația ca să le descoperi.” (Brigitte)

MARA e numele unui râu de munte din România. „L-am ales pentru că este un nume frumos, poetic… și românesc”, spune artista. „Pentru mine, MARA e România. Și espace cred că e mai potrivit decât galerie sau atelier, fiindcă e mai mult decât atât. E locul unde îmi petrec mare parte din timp, unde creez – în solitudine, dar cu bucurie. Aici pot fi liniștită, împăcată cu mine și nici nu doresc altceva. Espace MARA sunt eu.”

Publicul „de acasă”

Începutul anului 2018 a fost promițător pentru Mona Mariana Ciciovan, care a participat la expoziția de grup „Mysterious Forces”, organizată de Emillions Art la Salomon Arts Gallery din New York. Câteva săptămâni mai târziu, a expus lucrări în expoziția online „Urban Renewal”, organizată tot de Emillions Art.

CITEȘTE ȘI:  Tshakapesh și zăpada fără urme

Însă ceea ce o bucură cel mai tare este faptul că cinci dintre lucrările ei vor fi prezentate, începând din această lună, publicului din România. Ele sunt găzduite de Elite Art Gallery, o galerie de artă din București fondată în 2003 sub egida Elite Art Club UNESCO. „Lucrările alese fac parte din perioade diferite din creația mea. Am trimis două tablouri pe pânză din seria La forêt enchantée, 2014, un tablou pe aluminiu, Promenade, 2017 și două tablouri pe plexiglas din seria Personnages de mes rêves. Sunt perioade și tehnici diferite, alese tocmai în ideea de a vedea răspunsul publicului.”

Prima prezență a Monei Ciciovan în România a fost în 2003, la Galeria 2/3 din Bucuresti, în cadrul evenimentului Pleins feux sur la Roumanie, organizat de Michel Buruiana. Atunci, artista a expus lucrări de ceramică într-o expoziție care a cuprins și fotografii ale cunoscutului cineast canadian Jean-Claude Labrecque. Un alt proiect legat de România – pe care artista speră să îl concretizeze în următorii doi ani – ar fi o expoziție personală care să călătorească în mai multe orașe din țară.

Până la următoarea ediție a porților deschise, site-ul www.espacemara.com vă ține la curent cu cele mai recente creații ale Monei Ciciovan. La Montréal, o mare parte din lucrările care au fost prezentate în premieră la Espace MARA pot fi văzute în cadrul expoziției permanente pe care artista o are la galeria Images Boréales (4, rue Saint-Paul Est).

Ad