E prietenul meu. Se duce la Biserică duminica, se roagă. Postește. În același timp citește tot felul de cărți, cu precădere non-fiction. Ascultă muzică bună. Bem, din când în când, vin sau o bere, împreună cu nevestele, și punem țara la cale. Sau mai bine zis punem țările la cale, soarta oricărui imigrant rămas suspendat ca un pendul, între un spațiu căruia nu-i va aparține niciodată definitiv și un altul din care crede că este plămădit, din care crede că va face parte până la moarte, dar în care nu se mai regăsește și care-l respinge deja ca pe o drojdie proastă.

Prin cartierul meu mă încrucișez des cu vecinul de la capătul străzii. Stilul Silicon Valley: înalt, slab, în blugi și tshirt. Mai schimbăm câteva vorbe din când în când, sub privirile admirative ale câinelui pe care-l plimbă cu o regularitate de ceas elvețian. Vecinul e gay. Nu mi-a spus-o, dar nici nu mi-a ascuns-o. Mi-a spus, în treacăt, că merge la aeroport pentru că-l așteaptă pe partenerul său.

Mi-a spus-o firesc, la fel de firesc ca atunci când prietenul meu îmi spune că-l enervează compania de cablu care i-a mărit prețurile, încă o dată. „Va fi ultima oară”, zice el, „mă mut”. Așa zice de vreo cinci ani.

În spațiul acesta mai sunt și eu. Suficient de creștin să mai merg la biserică în câte-o duminică și la sărbătorile mari. Sau să duc copilul la împărtășit sau spovedit. Sau să aprind o lumânare pentru morții rămași departe. Sau să mai zic o rugăciune seara. Sau să știu, încă, pe dinafară, Crezul. Nu total credincios. Dar nici ateu.

În acest timp, o lună de zile, România, prin politicienii săi, ne-a aruncat pe toți în apa murdară a unui referendum care s-a dovedit un fiasco.

Eu și prietenul meu am început prin a ne împunge, unde altfel, pe Facebook. El era pentru schimbarea Constituției. Eu nu vedeam rostul. Apoi am început să ne contrazicem. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai urât. Apoi am început să ne evităm. Ne citeam, desigur, postările, dar refuzam să mai comentăm. Refuzam și să apăsăm butonul de like.

CITEȘTE ȘI:  Președintele Iohannis: referendum național odată cu alegerile europarlamentare

Eram nefrecventabili și, în același timp, încercam, subconștient, să nu ne rupem toate punțile.

Probabil că se întreba cum ajunsesem să țin partea vecinului, un străin, cu care împărțeam doar strada.

Dar era mai mult decât atât. Omul acela, asemenea celor care nu împărțeau aceeași orientare sexuală cu mine și care locuiau în România, nu-mi făcuse nimic.

Am realizat la un moment dat că eram toți ca în bancul cu rabinul: aveam toți dreptate.
Pentru prietenul meu, căsătoria era o taină religioasă și, evident, de neconceput altfel decât în formula bărbat-femeie.

Pentru mine exista o distincție importantă între căsătoria religioasă și cea civilă și nu mi se părea normal ca statul să introducă religia într-o lege, și încă în cea fundamentală, pentru că această decizie ar fi afectat drepturilor celuilalt. Da, ale homosexualului. Și el e cetățean, plătește impozite și trebuie să aibă aceleași drepturi și obligații.

Nu mi se pare normal ca statul să impună Bisericii ce să facă în celebrarea unei căsătorii, așa cum nu mi se pare normal nici ca Biserica să-și impună voința statului.

E într-un fel bizar că ambele probleme care s-au confruntat la acest referendum care ne-a înrăit au fost unele care ar trebui să țină de spațiul intim. Și religia și sexualitatea țin de părțile cele mai intime ale ființei noastre. Exhibiționismul unei sau alteia e de prost gust și denotă ceva despre cel care le pune în practică, nu despre sexualitate sau religie.

Am crezut tot timpul, sincer, că obținerea cvorumului la referendumul abia încheiat nu va fi o problemă, la fel ca și rezultatul său. M-am înșelat. Lumea nu s-a mobilizat, campania de a boicota acest eveniment a fost mai bine făcută și cu un succes mai mare.

Bizar, acest referendum a fost câștigat cu tehnici de guerilla marketing de către societatea civilă, fără coordonare, fără campanie organizată, fără buget, doar prin ceea ce oamenii care au crezut că acest referendum este de neacceptat au făcut pe Facebook, bloguri și în cercurile lor de prieteni.  Împotriva lor: aproape toate partidele (cu excepțiile notabile ale USR și mișcării conduse de Dacian Cioloș), Coaliția pentru Familie (un organism umbrelă cu fonduri din Statele Unite) și mai ales Biserica Ortodoxă, un mamut organizatoric și financiar.

CITEȘTE ȘI:  Președintele Iohannis: referendum național odată cu alegerile europarlamentare

***

Dar cel mai mult mă interesează altceva acum, după ce această nebunie s-a terminat. Cum reușim să redevenim oameni? Să vorbim cu prietenii cu care ne-am certat sau, mai rău, au răspândit o groază de informații false fară să-și dea seama (atunci când nu mințeau cu bună știință, așa cum i-am surprins pe unii)?

Cum scăpăm de ură?

Cum ajungem să-l reînțelegem pe celălalt?

Cum scăpăm de minciună, pentru că nu, homosexualii nu sunt un pericol pentru nimeni. Nu e nicio tragedie nici dacă ar înfia copii abandonați în nefericirea gri a orfelinatelor, unde nu homoseuxalii i-au abandonat.

Așa cum părinții heterosexuali nu sunt responsabili pentru copilul lor care este gay, nici un părinte homosexual nu va fi responsabil pentru orientarea sexuală a copilului său adoptat.

„Nu există dovezi științifice despre faptul că părinții anormali, abuzurile sexuale sau alte evenimente negative ale vieții influențează orientarea sexuală. Cunoștințele curente sugerează că orientarea sexuală este stabilită de obicei în copilăria timpurie”, spune Academia Americană de Pediatrie.

Sexualitatea umană este un dat, nu o alegere.

În momentul în care vom înțelege această propoziție simplă, atunci vom putea să fim alături de cel diferit de noi.

Da, Biblia zice lucruri nu tocmai plăcute despre homosexuali. Dar Biblia zice o mulțime de alte lucruri nu tocmai plăcute despre multe alte subiecte, inclusiv despre cum să tratăm femeile. Am ales ca oameni, inclusiv ca Biserică, să ignorăm acele lucruri și să păstrăm din Biblie partea luminoasă și umanistă.

De ce nu facem același lucru și în cazul homosexualilor? De ce ne cantonăm în ură? Greu de spus.

Ad