SUA. Republicanii țin Senatul, Democrații cuceresc Camera reprezentanților

Partidul Democrat este dat câștigător la Camera Reprezentaților în alegerile de jumătate de mandat care au avut loc marți în Statele Unite. Republicanii vor păstra însă controlul asupra Senatului.

Embed from Getty Images

Parodoxal, Fox News a fost primul post de televiziune care a anunțat că Democrații au luat Camera reprezentaților.

Democraţii au început seara de marţi cu două prime victorii în alegerile de la mijlocul mandatului, fapt care le alimentează speranţele într-o revanşă politică la doi ani de la succesul surpriză al lui Donald Trump, notează AFP citată de Agerpres.

Democraţii au nevoie să câştige 23 de mandate deţinute până în prezent de republicani pentru a putea prelua controlul Camerei Reprezentanţilor.

Primul succes a fost înregistrat în Virginia de democrata Jennifer Wexton care a învins-o la urne pe republicana în exerciţiu Barbara Comstock, conform canalelor de televiziune CNN şi NBC. Cel de-al doilea s-a produs în Florida, odată cu victoria democratei Donna Shalala.

Premiere

Embed from Getty Images

Ilhan Omar (Minnesota) și Rashida Tlaib (Michigan), ambele de la Partidul Democrat, au devenit primele femei de religie musulmană alese în Senatul SUA.

Jared Polis (Colorado) a devenit primul guvernator din istoria SUA care și-a declarat deschis orientarea homosexuală. Jared Polis este evreu și tatăl a doi copii.

Alegeri delicate pentru președinte

Alegerile la jumătate de mandat sunt în mod tradiţional delicate pentru preşedintele în exerciţiu. Dar pierderea controlului în Camera Reprezentanţilor, în pofida cifrelor excelente din economia americană, ar fi o înfrângere personală pentru Donald Trump, atât timp cât a făcut din această consultare electorală un test privind popularitatea sa.

Embed from Getty Images

În joc sunt cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, precum şi o treime din Senat (35 de locuri din 100), 36 de posturi din cele 50 de guvernatori, dar şi o multitudine de scrutinuri locale.

Harta electorală senatorială serveşte, anul acesta, republicanilor: reînnoirea unei treimi din mandate vizează la actualul scrutin state majoritar conservatoare.

Incertitudinea era reală iar institutele de sondare îndeamnau la prudenţă.

Pe de altă parte, AFP arată că, în ce priveşte Senatul american, republicanii au câştigat un mandat important în Indiana, ceea ce le-ar putea permite să păstreze controlul asupra acestei camere.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare