Petra Kvitova şi Naomi Osaka vor juca finala la Australian Open

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, N. 6 mondial, şi japoneza Naomi Osaka, clasată cu două poziţii mai sus în ierarhia WTA, vor disputa finala de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Embed from Getty Images

Joi, în prima semifinală, Petra Kvitova a trecut de surprinzătoarea americancă Danielle Collins (35 WTA) în două seturi, 7-6 (7/2), 6-0.

Kvitova, 28 de ani, câştigătoare la Wimbledon în 2011 şi 2014, a atins astfel prima sa finală la Melbourne. Ea a lipsit mai multe luni din circuit după ce a fost agresată în locuinţa sa la sfârşitul lui 2016.

În a doua semifinală, Naomi Osaka a învins altă jucătoare din Cehia, Karolina Pliskova, în trei seturi, 6-2, 4-6, 6-4.

Osaka, 21 de ani, a devenit în septembrie, la US Open, prima japoneză care câştigă un turneu de Mare Şlem, după o finală cu americanca Serena Williams.

Embed from Getty Images

Învingătoarea dintre Osaka şi Kvitova va deveni N.1 mondial, detronând-o pe românca Simona Halep.

Cea care va pierde meciul va fi noul număr doi mondial, Simona urmând să fie pe locul trei de luni.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare