Alegerea în unanimitate la 24 ianuarie/5 februarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, a reprezentat în fapt unirea celor două principate româneşti şi, totodată, un prim pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Victoria în Moldova a Partidei unioniste a acţionat ca un stimulent asupra reprezentanţilor aripei radicale a Partidului Naţional din Ţara Românească. De cealaltă parte, conservatorii obţinuseră, în alegerile desfăşurate între 8/20 şi 12/24 ianuarie, majoritatea mandatelor. În aceste condiţii, Partida naţională, fiind în minoritate în Adunarea electivă, a apelat la sprijinul maselor. Obţinerea unui rezultat favorabil creării statului naţional şi a unui stat modern se putea realiza doar prin presiunea populară exercitată asupra deputaţilor conservatori, care nici ei nu puteau alcătui o majoritate, dacă nu se uneau în jurul unui singur candidat.
În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. În pofida măsurilor restrictive, sediul reprezentanţei naţionale era înconjurat de mii de oameni.
Mulţimea nu s-a manifestat pasiv, ci la îndemnul grupării liberal-radicale, au ţinut sub presiune dreapta conservatoare. În aceste condiţii, presiunea populară a permis aripii radicale să obţină iniţiativa în operaţia de verificare a mandatelor.
În ziua de 23 ianuarie/4 februarie, când s-au definitivat contestaţiile, curtea Adunării era ocupată de 10.000-12.000 de oameni. La intervenţia deputaţilor radicali şi în faţa atitudinii ameninţătoare a mulţimii, detaşamentul adus pentru a menţine ordinea a fost retras.
Întruniţi în seara zilei de 23 ianuarie/4 februarie, deputaţii majorităţii conservatoare se gândeau să nu mai participe la lucrările Adunării elective sau să determine mutarea acestora într-un alt oraş.
De cealaltă parte, deputaţii Partidei naţionale căutau şi ei o soluţie, adunându-se la hotelul ”Concordia” din Bucureşti. Radicalii au renunţat la candidatura lui Nicolae Golescu, aclamat de mulţime, cerând însă ca şi deputaţii majorităţii să renunţe la candidaturile unuia dintre foştii domni Bibescu sau Ştirbei. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, ca fiind cea mai bună cale de depăşire a impasului şi care ”se afla în spiritul tuturor”, după cum arăta Vasile Boerescu.
În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu ”spiritul Convenţiei” a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti.
Deputaţii majorităţii conservatoare au acceptat să renunţe la candidaţii lor şi să-i dea votul lui Cuza. A fost redactat şi un act prin care participanţii la şedinţă au jurat că îl vor vota în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza. Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.
Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut victorie importantă în realizarea statului modern român.
Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. ”Un entuziasm atât de sublim nu mai fusese înregistrat… decât în timpul Revoluţiei din anul 1848”, nota Dimitrie Bolintineanu. Cu ajutorul telegrafului, vestea a fost răspândită în tot spaţiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar şi peste munţi, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian scria că „alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate”, se arată într-un documentar realizat de Agerpres.
