Papa Francisc admite că se cer “măsuri concrete” pentru a stopa abuzurile sexuale comise de preoți

Biserica Catolică face față unui val de acuzații de abuzuri sexuale comise de preoți împotriva minorilor

Papa Francisc a declarat joi în deschiderea summitului de patru zile organizat la Vatican pe tema “protejării minorilor” că se aşteaptă de la Biserica Catolică nu doar să condamne abuzurile comise de clerici împotriva minorilor, ci să adopte şi “măsuri concrete şi eficiente” pentru eradicarea lor.

Embed from Getty Images

“Poporul lui Dumnezeu ne priveşte şi aşteaptă de la noi nu doar condamnări simple şi evidente, ci şi măsuri concrete şi eficiente”, a declarat papa Francisc în faţa celor 190 de reprezentanţi ale ierarhiei ecleziastice reuniţi pentru a înfrunta abuzurile într-un summit fără precedent în istoria Bisericii Catolice.

“Este nevoie de concreteţe”, a subliniat papa.

“În faţa flagelului abuzurilor sexuale comise de oamenii Bisericii împotriva minorilor, m-am gândit să mă consult cu voi, patriarhi, cardinali, arhiepiscopi, episcopi, clerici superiori şi responsabili pentru ca împreună (…) să putem asculta strigătul celor mici care cer dreptate”, şi-a început papa Francisc discursul.

Înaltul Pontif le-a declarat celor prezenţi că asupra acestei întâlniri apasă responsabilitatea pastorală şi ecleziastică care “ne obligă să discutăm împreună, sincer şi profund despre cum să înfruntăm acest rău care afectează Biserica şi omenirea”.

Sfântul Părinte a subliniat că va înmâna participanţilor, printre care cei 114 reprezentanţi ai Conferinţelor episcopale, “liniile-directoare” pentru “a ne ajuta să reflectăm şi care vor fi “un simplu punct de pornire”.

Papa Francisc s-a rugat pentru ca Sfântul Duh să ajute zilele acestea Biserica “să transforme acest rău într-o oportunitate pentru asumarea conştiinţei şi a purificării”. S-a rugat şi la Sfânta Fecioară să ilumineze Biserica pentru a “încerca să vindece rănile provocate de acest scandal de pederastie atât în rândul minorilor cât şi al credincioşilor”.

Reuniunea a început cu mărturia uneia dintre victime, citită de Hans Zollner, membru în comitetului organizator şi expert în lupta împotriva abuzurilor: “Nici părinţii mei, nici autorităţile ecleziastice nu mi-au auzit plânsetele. Şi mă întreb: Oare nici Dumnezeu nu le-a auzit?”, relatează EFE citată de Agerpres.

Foto de: Martin SchulzCC BY-NC-ND 2.0

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare