Ne-am obișnuit de mult: la Montréal, nu întâmpinăm cu ghiocei primăvara calendaristică, ci cu zăpadă. Dar ce se întâmplă cu sărbătorile pe care le țineam, în această perioadă, în România? Mărțișorul, 8 Martie? Mai așteaptă doamnele să primească o floare în zilele respective? Se mai simt bărbații obligați să facă gesture speciale? Mai poartă cineva șnurul alb-roșu?
Am adoptat sărbătorile de-aici, pentru că ne e mai ușor să intrăm în atmosfera generală sau încă ne străduim să păstrăm câteva tradiții? Am plecat în căutarea răspunsurilor, printre românii din Montréal.
Românii au adoptat foarte repede, la ei acasă, sărbătoarea Sfântului Valentin, un import occidental. Cum tradiția vesticilor era mult mai bine conturată, i-a „luat fața” cât ai clipi sfrijitului nostru Dragobete, care oricum trăgea să moară. Nici măcar data Dragobetelui nu-i prea cunoscută, deși e în aceeași luna cu Valentine’s: 24 februarie.
Mărțișorul pare însă mult mai rezistent ca tradiție. Unii se străduiesc să-l țină an de an, chiar dacă departe de România e ceva mai dificil.
Pentru românii născuți sau crescuți aici, e unul dintre putinele obiceiuri românești simpatice și ușor de integrat: se ține la dată fixă-care nu-i complicat de reținut, dat fiind că e vorba de un simbol al primăverii-și are un semn distinct și inedit: șnurul alb/roșu, cu sau fără alte brizbrizuri.
Un alt atu important este acela că nu presupune mese tradiționale sau alte complicații.
Cât despre 8 Martie, Ziua femeii, ea e mai mult un fel de nostalgie. Pentru unele doamne, mai ales.
„Sincer, sărbătoarea de Sfântul Valentin am început s-o ținem doar de când suntem aici. Este un bun prilej să mâncăm ciocolată impreuna cu copiii și, practic, să ne răsfățăm un pic, așa cum făceam în România de 8 Martie. Întotdeauna merg la restaurant cu soțul, dar locul eu îl aleg.
De 1 Martie, primesc, de obicei, mărțișoare de acasă. Și recunosc că, de fiecare dată, am lacrimi în ochi.
De 8 Martie, încerc de 6 ani să le explic femeilor cu care lucrez că este ziua noastră, dar ele preferă să serbeze Ziua mamei. Așa că, în ziua respectiva, sun acasă, în România sau ne felicităm între noi, romancele de aici.” (Alice, Laval)
***
„Sfântul Valentin nu-l serbez, îl consider gol și comercial. Însă întotdeauna îi cumpăr soției un mărțișor și neapărat un buchet de flori pe 8 Martie. Vine primăvara și ea chiar e frumoasă ca o floare. (Sper să citească ce i-am scris.)” (Ilie, Montréal)
***
„Aș zice că Sfântul Valentin e singura sărbătoare care sparge lunga iarnă pe care-o trăim aici. În primii ani, nu am sărbătorit-o, fiindcă nu îmi spunea nimic. Să-i spun soției că o iubesc pe 14 februarie… Îi spun mereu și, oricum, mi se părea exagerat să ținem o Zi a îndrăgostiților, când aveam deja peste 15 ani de căsnicie.
După un timp, așa cum am adoptat, datorită copiilor, Halloweenul, am adoptat și Valentine’s și chiar ne-am obișnuit să o serbăm. De obicei, ne întâlnim cu alte cupluri de amici și petrecem la un restaurant. O ocazie să mai ieșim din casă și să se simtă și nevastă-mea bine. Și eu cu ea.
Mărțișorul este o poveste care a rămas acasă, deși mai primim, uneori, prin poștă, martisoare din țară. Iar de 8 Martie, în primii ani, aveam obiceiul să îi ofer un buchet de flori, dar acum, recunosc, de multe ori nici nu știu când a trecut ziua cu pricina”. (Doru, Rive-Sud)
***
„Încercăm, pe cât posibil, să păstrăm sărbătorile din România și să ne acomodăm cu cele de pe-aici. De Sfântul Valentin, mergem la restaurant. Anul acesta am fost la un restaurant românesc, unde am fost foarte plăcut impresionați de modul în care s-a organizat petrecerea. De altfel, de Valentin ne place să dansam. Mărțișorul e o sărbătoare care îmi stârnește nostalgii: mirosul de primăvară, ghioceii, țigăncile cu zambile, femeile gătite și frumoase…
Nu avem aici așa ceva, așa că, la 1 martie, mă bucur că mai rămân doar cateva săptămâni de iarnă și gata.
Iar 8 Martie era ziua în care noi, femeile, eram rasfatate: ni se dadea drumul acasă mai repede de la serviciu, eram coafate, vesele, frumos îmbrăcate. Toate aveam brațele încarcate de flori și era mare rușine pentru un bărbat să nu ofere o floare unei doamne.
Continui să serbez, dar nu cu același entuziasm. La lucru, puțini știu că este ziua noastra (doar cei din Europa de Est); nici gând să-ți dea șeful drumul mai devreme. Am însă un grup de prietene bune și ieșim să ne distrăm între noi, fetele”. (Raluca, Montréal)
***
„Nu prea sunt genul de om care se da în vânt după sărbători prestabilite. Cu atât mai puțin după cele comerciale, iar acum toate, până și Crăciunul sau Paștele, au căpătat această tentă.
Merg cu prietena mea la petreceri de Valentine’s mai mult pentru că așa își dorește ea, dar cred că bărbații, în general, nu au nevoie de asemenea pretexte pentru a ieși din rutină și a se simți bine într-o seară.
Iar mărțișoare ofer, câteodată, când găsesc întâmplător, colegelor de la lucru, care sunt de alte nationalitati, fiindcă pentru ele e o curiozitate și se bucură să primească asemenea atenții „exotice”. Și mie mi-a plăcut când am primit, la început de an, un bănuț “porte-bonheur” de la un coleg mexican”. (Cătălin, Montréal)
***
„De 8 Martie și Mărțișor mi-ar plăcea să merg la restaurante romanesti. Altfel, printre localnici, nu simt acea bucurie ca se apropie primăvara. E și normal, altă cultură, multă zăpadă.
Am fost o dată, pe 8 Martie, la un restaurant rusesc și a fost frumos și acolo. Dar mă bucur să văd că anul acesta se organizează petreceri la restaurante românești, abia aștept!” (Jenica, Laval)
***
„Eu și prietenul meu, care este tot român, sărbătorim Sfântul Valentin, că toți colegii și prietenii noștri. Prin cluburi și restaurante sunt multe evenimente organizate special. Mărțișorul îl primesc în fiecare an de la bunica, de acasă, din România, iar despre 8 Martie știu doar că este ziua femeii. (Anca, Montréal)
***
„Halloween, Sfântul Valentin şi alte invenţii comerciale… La început ni se părea caraghios să ai o „Zi a îndrăgostiţilor”, dar am sfarsit prin a o serba şi noi.
Mărţişorul îmi rămâne însă o sărbătoare dragă, o renaştere şi o binecuvântată aducere aminte a primăverii româneşti.
În fiecare an cumpăr cu sfinţenie mărtişoare pentru fetele mele. Când erau mici, le purtau că braţară. Acum le ofer şi le lasă într-un colţ de cameră. Eu continui să le ofer în fiecare an şi, de atfel, îl port pe-al meu nouă zile din luna martie şi sunt mândră de el.
Colegii mă întreabă, la serviciu, ce reprezintă, iar eu le răspund cu plăcere. Odată, am oferit colegei mele peruviene un mărţişor, pe care l-a purtat până în iunie.
De 8 Martie, ne întâlnim în fiecare an cu o familie de prieteni şi ieşim la un restaurant rusesc sau românesc”. (Daniela, Montréal)
Nota redacției: Acest articol provine din arhiva Pagini Românești și a fost publicat inițial în 2010. Opiniile românilor din Montreal au fost culese de Anda Cismașiu.
