Proiect de lege PSD. Copiii majori, obligați să plătească pensii de întreținere părinților care au nevoie de sprijin material

Un grup de parlamentari, majoritatea social-democraţi, a depus la Senat un proiect legislativ care prevede obligaţia copiilor majori apţi de muncă de a-şi întreţine şi îngriji „părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”.

Conform proiectului, „dacă nu există un contract scris ori testament privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă sau care se află în dificultate şi necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale amiabilă între părţi, apelarea la rezolvarea judecătorească fiind ultima soluţie de urmat”.

Cuantumul întreţinerii datorate de copii părinţilor lor împreună cu întreţinerea datorată altor persoane nu poate depăşi o cincime din venitul net lunar al celui obligat să plătească. De asemenea, instanţa de judecată este cea care stabileşte cuantumul pensiei de întreţinere, o sumă de bani fixă plătită lunar, condiţionată de starea materială şi familială a părinţilor şi a copiilor, precum şi de alte împrejurări relevante, potrivit proiectului.

Iniţiativa legislativă mai prevede că părinţii vitregi inapţi de muncă, care necesită sprijin material şi se află în imposibilitatea de a fi întreţinuţi de către copiii lor fireşti, au dreptul la întreţinere de la copiii vitregi majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente.

- Publicitate -

Potrivit aceluiaşi proiect de act normativ, copiii ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti nu au obligaţia de întreţinere a acestora.

Proiectul îi vizează şi pe bunicii şi străbunicii inapţi de muncă, care necesită sprijin material şi se află în imposibilitatea de a fi întreţinuţi de către copiii lor. În acest caz, nepoţii sunt cei care au obligaţia să-i întreţină, scrie Agerpres.

Iniţiativa parlamentarilor PSD cuprinde şi un articol care prevede aplicarea unei pedepse privative de libertate de la 6 luni la 3 ani sau a unei amenzi, pentru neplata „cu rea-credinţă” a pensiei de întreţinere.