Vecina mea nu înțelegea limbajul politic. Mă tot întreba: „Dacă Băsescu a spus că Ponta a dat o lovitură de stat, de ce a mai rămas Ponta liber? Din două, una: ori a dat o lovitură de stat, dar nu se vede că ar fi dat-o, ori n-a dat-o, și e clar că n-a dat-o – și atunci de ce a zis Băsescu că a dat-o? Ori Băsescu n-a zis ce-a zis. Dar de zis, a zis, că l-am auzit eu când a zis. Sau «lovitură de stat» nu mai înseamnă «lovitură de stat»?“.

Altă dată, când ne-am ciocnit gălețile de gunoi pe scări, vecina mi-a arătat că mai avea și o găleată de nedumeriri. „Când erau mână-n mână, Antonescu a zis despre Ponta lucruri chiar exagerat de frumoase. Apoi a zis despre același Victoraș lucruri pe care, mă scuzați, eu nu i le-aș spune nici lui bărbat-miu când vine beat acasă și cu chiloții amantei în buzunar. Și Iohannis, auzi, să-i zică lui Tăriceanu – al doilea om în stat, orișicât, nu? – «individ»! Păi cum se poate așa ceva?”

Biata de ea, de la un timp mai că o luase razna, amețită de limbajul politic. Nu mai înțelegea nimic.

„Înnebunesc vecine! – mi se plângea. Băsescu spune că Ponta – trosc. Ponta zice că Antonescu – pleosc. Dragnea zice așa. Iliescu zice pe dincolo. Iohannis zice, dar zici că tace când zice. A mai apărut și tanti asta, Viorica, cică e neconflictuală, dar suflă și ea în jarul scandalului de numa-numa. Ăla zice, ăla spune. Orice despre oricine. Cine face? Cine trage?

Lovituri de stat au fost vreo cinci săptămâna asta și statul e bine mersi. Pe câțiva i-a arestat, dar le-a dat drumul, că sunt nevinovați. Cum ar fi cu polițistul ăla de la anticorupție: l-au săltat procurorii pentru că ar fi fost mafiot, dar după aia i-au dat drumul și l-au săltat pe procurorul care-l săltase pe el, că ăla era adevăratul mafiot.

CITEȘTE ȘI:  Veceul din fundul curții

Totul e pe săltate. Ponta e șeful corupției și se zbate s-o numească pe Codruța, împotriva voinței populare, șefa luptei împotriva corupției. Apoi tot el spune că e vândută politic, dar nu e, că americanii o premiază. Procurorii anticorupție sunt acum anchetați pentru corupție. Albul se înnegrește. Nu știu ce să mai cred“.

I-am explicat vecinei că acesta este limbajul politic. Asta e esența lui. Albul de azi e negrul de mâine. Gura care azi pupă mâine scuipă. Zici despre ceva că e așa, dar de fapt e altfel.

Dai în stânga ca să pice ăla din dreapta. Privești într-o parte și vezi în alta. Înjuri pupând, plângi râzând, înfierezi cu elogii, lingi miere unde ai scuipat fiere. Lași gura să vorbească și tu pleci, îți vezi de treabă în teritoriu. Semnalizezi la stânga și faci la dreapta. Te culci roșu și te scoli albastru. Azi ești președinte la un partid, mâine te duci la altul. Azi ești primar, mâine ești președinte de partid, fără să fi fost o zi membru de partid, poimâine ești candidat la președinție – sau „preșidenție”, cum se spune mai nou, de când gramatica a fost izgonită din sferele puterii. Cine fură o casă de la stat tună și fulgeră împotriva celor care vor și ei să fure o casă de la stat sau mai multe. Cine plagiază o carte inițiază o lege împotriva plagiatului și îi încurajează pe studenți să facă doctorate. Legea bună pe care o dau azi mâine tot ei o vor critica: „Nu e bună, domnule! Miroase! E făcută cu dedicație!”. Așa se face politica.

CITEȘTE ȘI:  Nemaipomenita pățanie a domnului Analist

I-am mai spus vecinei că limbajul politic este o formă de a spune orice, uneori fără să spui nimic de fapt, lăsând loc pentru a spune și contrariul. Și că orice ai spune, nu pățești niciodată nimic.

Ia să-i spună vecina șefului asociației de proprietari că are un singur testicul, ceea ce e și adevărat, de altfel. Ar ajunge imediat la tribunal. Cum să-i spui așa ceva bietului bătrân?

Dar dacă îi spui asta lui Ilie Sârbu, nu pățești nimic. Omul nici nu reacționează, rămâne senin, de parcă ar avea trei.

Sau să-i spună vecina prost cuiva! Păi nu i-ar sări placa dentară cât colo? Lichea. Idiot. Hoț. Bandit. Mârșav. Mafiot. Corupt. Bou. Nedus la școală. Nebun de legat. Caracudă. Marțafoi. Măi animalule! Curvă pe centura politicii. Curvar. Hahaleră. Individ. Măgar. Impotent. Bâlbâit. Nesimțit. Vândut la „niște evrei”. Codoașă la ușa bordelului politic. Șeful corupției. Trădător de țară. Uzurpator. Imbecil. Nătâng. Ce tămbălău ar ieși!

Dar dacă spune toate astea în arena politică, nu se întâmplă nimic. Și nici nu înseamnă nimic. Mâine aceleași guri vor spune exact contrariul.

Acum vecina înțelege limbajul politic. S-a înscris într-un partid prospăt înființat, în campania asta a lipit afișe prin cartier și mi-a umplut cutia poștală cu fluturași. Acum mă invită altfel la cafea: – Umflatule, restanțierule, hai în morții mă-tii de netalentat să bem o cafea!

Ad