Pe 10 și 24 noiembrie, românii sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele, adică omul pe care vor da vina în următorii cinci ani pentru toate relele posibile.
Perioada de 30 de zile ce precede ziua votului, numită de obicei „campanie electorală”, a fost de această dată o mare cacofonie, în care încercările diverșilor candidați de a-și prezenta programele au fost puse în umbră de zgomotul asurzitor al moțiunii de cenzură contra guvernului Dăncila urmată de negocieri prelungite până peste limita bunului simt pentru numirea unui nou guvern.
Mai întâi liderii partidelor parlamentare au fost în pelerinaj pe la Cotroceni, iar după vreo cinci zile, dl Iohannis a rostit numele pe care toată lumea se aștepta să-l audă: Ludovic Orban prim ministru interimar. De aici încolo, a urmat tradiționala târguială între partide – eu îți dau asta, tu îmi dai ailalata, tu mă votezi, eu îți promit.,,
În final, cu câteva presiuni contra lui Barna, cu un pic de trădare din partea lui Tăriceanu și a câtorva oameni de la Ponta și PSD, guvernul a trecut, așa că domnul Iohannis a putut, după cinci ani de mandat, să impună un guvern liberal, fie el și minoritar, fie el și pentru un termen scurt, sprijinit cam într-o rână.
Dar ce mai contează, de vreme ce toată tărășenia asta și-a atins scopul: să îi țină pe președintele Iohannis și pe doamna Dancila în atenția publicului, scutindu-i de ingrata sarcină de a participa la dezbateri cu ceilalți contra-candidați?
Cert este că în paralel cu bruiajul din jurul formării noului guvern, ceilalți candidați au căutat să își facă loc cu coatele în busculada din mass-media, apucând pe ici pe colo să dea câte un interviu, mișcându-se mult pe teren, în căutare de susțînători, și alergând unii după alții pentru a se invita la dezbateri: Dancilă după Iohannis, Barna după primii doi, Paleologu după Barna etc. În cele din urmă singurii care au reușit să închege un dialog amical au fost Kelemen Hunor și Theodor Paleologu, doi candidați care au însă prea puține de împărțit, fiecare având un bazin electoral distinct.
Mai departe îmi voi arunca privirea asupra temelor de campanie și tacticilor candidaților care contează – cât despre ceilalți, fie propuși de partide de sufragerie, fie susținuți de vecinii de bloc îi voi lăsa în plata nepoților lor, care le vor sta pe genunchi și îi vor întreba: “Bunicule, ia mai zi cum a fost atunci când ai candidat matale la funcția supremă în stat?”.
Președintele în funcție, Klaus Iohannis caută să obțină un al doilea mandat, după cinci ani în care prezența sa a fost mai degrabă discretă. Beneficiar al unui capital de simpatie foarte ridicat după victoria contra lui Victor Ponta, a reușit să îl risipească rapid, prin reacții moi la majoritatea evenimentelor, și prin lipsa de combativitate față de guvernele PSD. Iar în decembrie 2016, după doi ani de mandat, PSD a câștigat din nou alegerile parlamentare, semn că populația a fost mai degrabă dezamăgită de prestația președintelui. Deși a promis inițial că își dorește “guvernul meu”, iată ca PNL, partidul care îl susține, a trebuit sa astepte cinci ani pentru a avea parte de o astfel de bucurie.
Klaus a trebuit să colaboreze pe timpul mandatului cu patru premieri de la PSD, ultimul fiind Viorica Dancilă, actuala sa oponentă, iar suporterii președintelui sunt gata să folosească acest fapt ca scuză pentru bilanțul sau modest. Mesajul electoral al lui Iohannis în această campanie pare a se reduce la un anti-pesedism de culise, iar performanța de a da jos guvernul Dancilă în ultima lună de mandat este acum vândută sub ambalajul de mare victorie contra “ciumei roșii”.
Din păcate Iohannis pare lipsit de un proiect de țară coerent. Este însă favorit în sondaje, mai mult datorită inerției populației și lipsei de notorietate a contra-candidaților săi.
Viorica Dancilă, primul ministru proaspăt demis, moștenește imaginea dezastruoasă a PSD -ului lui Liviu Dragnea. Nici pe dansa nu o dă afară din casă claritatea programelor pentru România. În plus, joacă acum cartea victimei complotului lui Iohannis în comedia cu moțiunea. Scopul doamnei Dancilă pare a fi supraviețuirea politică în PSD, care probabil nu i-ar ierta o necalificare în turul II. Șansele dânsei de a câștiga alegerile par mai mult teoretice.
Dan Barna – candidatul USR, a fost numit de unii “eroare de casting”. Beneficiind de munca lui Nicușor Dan, fondatorul mișcării și a celorllati lideri notorii ai partidului, Barna a ajuns distribuit într-un rol ce pare nepotrivit. Mesajul electoral “Fericiți în România”, și zgmotul generat de inițiativele “Fără penali” și “Oameni noi”, au reușit să coaguleze o parte din electoratul anti-sistem în jurul său. Însă lipsa de charismă și a unui plan clar de schimbare a României diminuează mult șansele acestuia de a intra în turul II. În plus, neasteptatul atac din partea Rise Project și acuzele de profitor al fondurilor europene, picate la țanc, i-au afectat credibilitatea de lider anti-corupție.
Mircea Diaconu, autodeclarat independent, dar susținut de ALDE și Pro România, pare intrat în cursa numai pentru a-i pune bețe în roate d-nei Dancila. Ponta și Tăriceanu speră, destul de vizibil, să-și recupereze influența asupra PSD, pierdută în ultima vreme. Unica strategie a fostului actor pare sa fie jucarea rolului cetățeanului indignat de toate relele văzute. Mesajul său poate prinde la un electorat mai simpluț, pentru că în afară de indignare, domnul Diaconu nu propune nimic funcțional.
Theodor Paleologu, ajuns în cursa ca independent pe ușa deschisă de PMP, a căutat de la începutul campaniei să farmece electoratul USR, presupus dezamăgit de Barna. Doctor în științe politice, Paleologu are după părerea mea un mare merit – cel de a pune degetul pe rană acolo unde trebuie, propunând o amplă dezbatere asupra Constituției.
Într-adevăr, dacă în ultimii 15 ani am asistat la blocaje, negocieri nesfârșite, conflicte între președinte și parlament, două suspendări ale șefului statului și coabitări nefirești, ei bine, acestea se datorează, în afară relei credințe de care au dat dovadă diverși actori politici, unei Constituții strâmbe, plină de bucle neînchise, de favoruri acordate parlamentarilor și de clauze care favorizează un conflict perpetuu între instituții.
Rămâne de văzut în ce măsură tactica d-lui Paleologu de a pescui voturi din mai multe bazine electorale (USR, PNL, PMP), plus tema revizuirii Constituției vor fermeca un număr suficient de ridicat de alegători care să îi permită avansarea în turul II.
Două vorbe despre ceilalți candidați – dl Kelemen de la UDMR pare total dezinteresat de funcția la care candidează (președinte al României), mesajele sale publice fiind aproape exclusiv formulate în limba maghiară. Cât despre ceilalți, în afară de Cumpanașu care încearcă să joace un rol de justițiar folosindu-se de drama fetelor dispărute la Caracal, și care a reușit, nu se știe cum, să acumuleze 300,000 de urmaritori pe Facebook, aceștia par preocupați numai de a-și fabrica amintiri de neuitat.
Așadar, aux urnes, citoyens! Voi încuraja totdeauna participarea la vot, chiar în condițiile în care nu avem cei mai răsăriți candidați posibili, pentru că oamenii politici se poartă mai responsabil când au de-a face cu un electorat treaz decât cu unul adormit! Lăsați micii și berea pentru după votare!
