Halep, în turul doi la Australian Open

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o, marţi, la Melbourne, pe americanca Jennifer Brady, cu 7-5 (5), 6-1.

Halep (28 ani), a patra favorită, s-a impus într-o oră şi 36 de minute, dominând setul al doilea după ce primul a fost foarte echilibrat.

Românca şi-a pierdut serviciul în ghemul de debut al întâlnirii, Brady a avut apoi 2-0, 3-1 şi 4-2, dar Halep a reuşit egalarea, 4-4, şi a preluat conducerea (5-4). La 5-5, Halep şi-a pierdut serviciul la capătul unui ghem în care a trecut prin emoţiile unei posibile accidentări, dezechilibrându-se şi căzând pe spate. Simona a primit îngrijiri medicale în pauza dintre ghemuri, dar a putut continua şi a jucat cu mai multă determinare, salvând trei mingi de set şi trimiţând partida în tiebreak. Halep a rupt echilibrul la 3-2, cu un mini-break (4-2), Brady a egalat, 4-4, dar românca s-a desprins din nou, a avut 6-4 şi a încheiat cu 7-5.

Halep a început în forţă actul secund, cu break, apoi a condus cu 2-0, Brady a luat un ghem revenind de la 0-30, dar până la final doar românca a fost pe teren, câştigând setul cu 6-1.

Simona Halep a avut 2 aşi şi nu a făcut nicio dublă greşeală, în timp ce Brady a reuşit 4 aşi şi a comis 3 duble greşeli. Românca a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a câştigat toate venirile la fileu, a avut mai puţine mingi direct câştigătoare (20-24), dar şi mult mai puţine erori neprovocate, 23-35.

Halep (28 ani), care a pierdut în optimi la ediţia de anul trecut la Melbourne şi a jucat finala în 2018, a mai înfruntat-o o singură dată pe Brady (24 ani, 49 WTA), anul trecut, la Toronto, câştigând cu 4-6, 7-5, 7-6 (5) în turul al doilea, scrie Agerpres.

Brady a avut un început bun de an, cu victorii la Brisbane contra rusoaicei Maria Şarapova şi australiencei Ashleigh Barty, liderul mondial, înainte de a fi învinsă în sferturi de Petra Kvitova.

Simona Halep şi-a asigurat 128.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câştigătoarea dintre britanica Harriet Dart şi japoneza Misaki Doi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare