Tiripliciul

Citește și

Viorel Ilișoihttps://viorelilisoi.ro/
Cu debut în presă în 1990, Viorel Ilișoi a devenit unul dintre cei mai cunoscuți ziariști români. Scrie reportaje, cărți și colaborează cu diverse publicații din țară.

Tiripliciul este rezultatul nedorit al acțiunii de alfabetizare în masă. Am putea crede că e un produs rezidual, dar de fapt e produsul principal, dacă judecăm cantitativ. Tiriplicimea este muntele de steril obținut în procesul de extragere a câtorva grame de aur.

Tiripliciul a învățat alfabetul, e capabil să citească texte destul de lungi, chiar cărți, și face asta cu o plăcere caracteristică speciei lui, dar nu înțelege nimic sau, dacă totuși pricepe ceva, atunci i se pare că știe mai mult decât a înțeles, mult mai mult. Astfel, lui îi este suficient să parcurgă în viteză un articol pe net pentru a deveni expert într-o materie, statut pe care alții îl capătă învățând neîntrerupt zeci de ani. Imediat începe să pună ordine în domeniul asimilat rapid, oricare ar fi acela, să polemizeze cu savanții, să dea sfaturi. Nu-și dă cu părerea ca un chibiț de pe margine, care zice și el ceva, pentru că și el e om. Nu, el dă sentințe, tranșează, vorbește din miezul problemei. De cum a prins buchea, a devenit atotștiutor.

- Publicitate -

Această obrăznicie îi este specifică tiripliciului în mai mare măsură decât competența închipuită. Ar putea foarte bine să fie expert, dacă așa i se pare, în deplină discreție. Dar el vrea mereu să se afișeze, să iasă în față ca păduchele. Nu lasă vreun subiect de interes public să circule fără amprenta gândirii lui. Și, cum tiripliciului îi ia câteva minute să epuizeze un domeniu, el este expert în toate. Îl recunoști după aerul doctoral cu care enunță orice prostie, inflexibil, spre deosebire de adevărații experți, care uneori se mai îndoiesc de adevărurile lor, fie și ca un exercițiu cartezian al gândirii.

Prin însăși natura lui, tiripliciul e infailibil.   „Dar dacă nu e așa?” e o întrebare pe care nu și-o pune niciodată. El este suma unor certitudini indistructibile.

Desigur, tiripliciul nu are nicio dovadă a competenței lui. Se bazează doar pe forța aparenței. Pe tupeu. E tare-n gură. Îi place să se acopere de diplome.

- Publicitate -

Tiripliciul n-a scris o carte în viața lui, poate nici o broșurică, dar vine și-ți spune că n-ai făcut bine ce-ai făcut, n-ai scris cum trebuie. Că n-ai talent. Că scrii puțin. Că toată munca ta n-are nicio valoare. Și-ți dă, în schimb, o listă de autori valoroși, așa cum a reținut-o el din spusele altor tiriplici. Dacă-l iei la bani mărunți, nu știe să-și demonstreze afirmația. Tiripliciul operează numai cu axiome. Nu poate fi contrazis. Nu l-a întrebat nimeni ce părere are despre cartea sau autorul în discuție, dar nu se poate abține, mereu se bagă în seamă.

Tiripliciul nu trebuie să facă nimic. Nu e nevoie să lase vreo urmă pe lume, un semn oarecare că a trecut și el pe-aici. E suficient că e deștept.

Tiripliciul, neavând conținut, e însetat de formă, de zgomot, de culoare. Cu cât e mai gol pe dinăuntru, cu atât e mai activ și mai sonor. Dar nu e sonor precum cutia de rezonanță a unui intrument muzical, care amplifică sunetul creat și modulat de artist. Nu. Tiripliciul amplifică neantul. Este ecoul unui pârț care încă n-a fost tras.

Așadar, tiripliciul suferă de omnisciență. Recunoști un prost atunci când se poartă de parcă ar ști totul.

N-a făcut o injecție cuiva, dar are medicina la degetul mic. O urgență mondială, cum e pandemia de SarsCov 2, a scos la suprafață zăcăminte nebănuite de competență medicală. Epidemiologii, virusologii, infecționiștii, geneticienii etc., toți strălucind de pricepere, au ieșit de prin birouri, din cabinele de TIR, de pe la tejghele, de la catedre, care de pe unde-și ducea inexistența, și au umplut lumea cu teorii, mai multe chiar decât victimele pandemiei. Fiindcă tiripliciul emite continuu teorii, de cele mai multe ori contradictorii de la o zi la alta. Dar cine are răbdare să le urmărească evoluția?

Simplul fapt că observă stelele pe cer îl face pe tiriplici expert în astronomie, pe care uneori o confundă cu astrologia.

Trăiește din leafă de la stat, învârtind ca un hamster morișca birocrației, dar e expert în economia de piață și ține să îmbogățească lumea cu priceperea lui. Dacă e roboțel pe la vreo multinațională, e și mai priceput, mai tare-n gură, devine o urgență să i se atribuie premiul Nobel pentru economie. Vrea să fie învăluit zilnic în admirația lumii. Îi place să fie urcat pe un piedestal în piața publică și să i se scandeze numele. Nu zice nu.

Literatură, științe, învățământ, legislație, politică, sport, ecologie, administrație publică, futurologie, paleontologie, religie, toate sunt mizilicuri pentru tiriplici. Practic, nu există domeniu, oricât de abstrus, la care el să nu se priceapă. Știe tot. Se bagă peste tot. Dă lecții. Emite sentințe. Tiripliciul face bile din nas, le dă de-a dura și i se pare că zguduie planeta cu ele.

Tiripliciul  e paznicul  benevol al moralității. Doar el știe ce e bine și ce e rău. Te cunoaște sau nu, are îndreptățire sau nu, el te trage mereu de urechi că ai greșit cu ceva, că n-ai făcut cum trebuie. Te ceartă public, îți scrie și personal, ca să se asigure că ai primit urecheala și că l-ai remarcat din masa tiriplicilor moraliști. El nu va veni niciodată cu exemplul personal, ca să-l poți judeca la rândul tău, fiindcă viața lui e secretul lui. Și e secretă fiindcă nu are nimic de arătat. E plată și aridă ca un deșert, din zare-n zare, singurele dune care sparg peisajul liniar fiind tocmai ieșirile tiripliciului din anonimat ca să spună și el ceva.

Dacă zici același lucru ca el, tot nu-i bine. El trebuie să stea singur călare pe adevăr. Dacă nu e loc destul, își face alt adevăr și-l călărește.

În secret, taina fiind aliatul lui strategic, tiripliciul face toate porcăriile pe care le reproșează altora. Dar la el nu se pune. Blana de lup moralist în mijlocul târlei îi vine de minune.

Tiripliciul e plin de capricii și foc de supărăcios. Cum i se pune bâzdâcul, îți întoarce spatele cu dispreț, dând ochii peste cap, de zici că moare. Brusc nu-i mai place ceva la tine, de obicei exact aceleași lucruri care până atunci i-au plăcut, și te părăsește. I se face silă. Regretă că te-a cunoscut. Nu știe să plece în liniște. Când îți zice adio, cheamă lumea să-l vadă plecând – își imaginează el – ca un erou singuratic la finalul unei epopei cinematografice (filmele sunt altă sursă a competenței tiripliciului: a văzut el un film și știe cum stă treaba în chestiunea cutare). Toți spectatorii trebuie să știe că s-a supărat. Că nu mai corespunzi noilor lui ideologii.

Tiripliciul citește orice text ca pe un proces-verbal, nu pricepe o iotă din ceea ce se spune printre rânduri. De aceea va susține mereu că ai zis ceea ce de fapt nu ai zis. Te va judeca pentru păcate cu care n-ai nicio legătură. Va susține cu obstinație că laptele e alb, când tu de fapt ai spus că frunza e verde, și te va crede prost fiindcă nu știi ce culoare are laptele.

Tiripliciul crede că toți ceilalți sunt niște proști. Nu suportă alți tiriplici, despre care crede că sunt doar niște tiriplici, pe când el e buricul pământului. Toți tiriplicii cred despre ei înșiși că sunt cei mai deștepți, iar toți ceilalți bubuie de prostie. Totuși, asta nu-i învrăjbește, ci dimpotrivă: când se adună mai mulți tiriplici la un loc, o caldă solidaritate îi înlănțuie. Dar numai ei între ei și numai în turmă. Altfel, nu se omoară cu empatia.

Tiripliciul nu are umor. Nici nu emite, nici nu înțelege de la alții. Dacă prin excepție vezi un tiriplici râzând, trebuie să știi că de fapt el plânge, dar se preface, găsește în plânset un prilej de a părea deștept.

Tiripliciul are principii. Și, vorba ceea, dacă nu ne plac, mai are și altele. E un izvor nesecat de principii. Orice-ai face, fie că respiri, că faci la stânga, emiți o opinie sau cumperi salam, te lovești de un principiu de-ale lui. Și numai acelea sunt bune. Ale tale nu fac doi bani.

Tiripliciul nu recunoaște niciodată că a greșit pentru că el nu greșește niciodată.

Tiripliciul nu iartă. Urăște cu voluptate. Una-două te insultă.

Tiripliciul nu-și dă seama că e tiriplici și nimeni nu-l poate face să înțeleagă ce e cu adevărat. Un oximoron ontologic. El este pentru că nu-i. Acesta e sensul existenței lui: să nu fie. Tiripliciul e o gaură în nimic. Un gol în neant. Și pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a zis tiriplici.

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Simona Halep va veni la Montreal pentru Openul Banque Nationale

Tennis Canada a anunțat astăzi că Simona Halep va veni să joace la Montreal, la Openul Banque Nationale.  Simona, dublă...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -