Pentagonul a anunțat crearea unui birou de analiză a OZN-urilor

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Pentagonul a anunţat crearea unui birou responsabil cu colectarea şi analiza tuturor informaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate (OZN) observate de armata americană.

Acest „grup de sincronizare privind identificarea şi gestionarea obiectelor aeriene” sau AOIMSG, potrivit acronimului său în limba engleză, înlocuieşte ”celula de lucru privind fenomenele aeriene neidentificate” creată în august 2020 şi încredinţată Marinei SUA, a anunţat Departamentul american al Apărării, potrivit unui comunicat difuzat în noaptea de marţi spre miercuri.

- Publicitate -

Biroul este plasat în responsabilitatea subsecretarului Apărării pentru Informaţii şi Securitate, semn că pentru militarii americani ”fenomenele aeriene neidentificate” nu provin de la omuleţi verzi, ci mai degrabă de la adversari foarte reali ai Statelor Unite. .

Washingtonul este preocupat în special de capacităţile de spionaj ale Chinei cu ajutorul dronelor sau al altor mijloace aeriene.

Viitorul director al AOIMSG, nenumit încă, va sincroniza activităţile în acest domeniu ale diferitelor ramuri ale armatei şi ale serviciilor de informaţii americane.

- Publicitate -

Pentagonul a difuzat anul trecut trei înregistări video realizate de piloţi ai marinei americane – una în noiembrie 2004 şi celelalte două în ianuarie 2015 – care arată întâlniri în zbor cu ”fenomene aeriene neidentificate”.

Într-o înregistrare se poate vedea un obiect alungit mişcându-se rapid şi care, la câteva secunde după ce a fost reperat de unul dintre senzorii de la bordul aparatului US Navy, dispare în urma unei accelerări bruşte, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Într-o altă înregistrare video se poate distinge un obiect deasupra norilor, pilotul întrebându-se dacă este vorba de o dronă.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Studiu canadian: o distanță mai mare între dozele de vaccin duce la un răspuns imunitar mai puternic

Un studiu canadian arată că un interval mai mare decât cel recomandat între cele două doze de vaccin contra...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -