Preşedintele SUA anunţă interzicerea importurilor de petrol şi gaze din Rusia

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat interzicerea importurilor de petrol şi gaze din Rusia, ca represalii la invazia Ucrainei, subliniind sprijinul politic puternic pentru această decizie care, a admis oficialul, va duce la creşterea preţurilor la energie.

“Interzicem toate importurile de petrol şi gaz rusesc. Aceasta înseamnă că petrolul rusesc nu va mai fi acceptat în porturile americane, iar poporul american va da o nouă lovitură puternică maşinii de război a preşedintelui rus Vladimir Putin”, le-a spus Biden jurnaliştilor, la Casa Albă.

După acest anunţ, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai a urcat cu 5,4%, până la 129,91 de dolari. Preţul barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului a crescut duminică seara până la 140 de dolari, în apropiere de maximumul istoric de 147,50 dolari atins în luna iulie 2008.

Şi Marea Britanie a anunţat că va renunţa la importurile de petrol şi gaz rusesc până la finalul lui 2022.

În 2021, SUA au importat în medie peste 20,4 milioane de barili de ţiţei şi produse rafinate pe lună din Rusia, aproximativ 8% din importurile de combustibil lichid al Washingtonului. De asemenea, SUA importă cantităţi reduse de cărbune rusesc, transmite Reuters preluată de Agerpres.

Biden a estimat o creştere suplimentară a preţurilor la energie, ca rezultat al “războiului lui Putin”, dar s-a angajat să facă tot ce este posibil pentru a minimaliza impactul asupra americanilor. El a avertizat companiile energetice americane să nu exploateze situaţia, profitând de evoluţia preţurilor.

Luni, vicepremierul rus şi ministrul Energiei, Aleksandr Novak, a avertizat că preţul petrolului ar putea trece de 300 de dolari barilul, în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare