Justin Trudeau: Rusia trebuie trasă la răspundere pentru crimele de război comise în Ucraina

Premierul canadian Justin Trudeau afirmă că gropile comune descoperite în Ucraina sunt dovezi ale crimelor de război ale Rusiei şi că este nevoie ca aceasta să fie trasă pe deplin la răspundere pentru acţiunile sale.

Trudeau, care se află la Londra pentru funeraliile de luni ale reginei Elisabeta a II-a, a declarat duminică presei că s-a întâlnit cu premierul britanic Liz Truss şi că invazia rusă din Ucraina a fost unul dintre subiectele principale de pe agenda de discuţii.

“Evident, Marea Britanie şi Canada au fost două dintre ţările care au sprijinit puternic Ucraina şi au luat măsuri împotriva acţiunilor ilegale ale Rusiei”, a afirmat Trudeau.

Aceste acţiuni “includ într-o măsură tot mai mare şi tot mai clar crime de război, crime absolut inacceptabile, fie că ne gândim la ce am descoperit la Bucea, fie că este vorba de descoperirea gropilor comune din teritoriile recucerite de Ucraina”, a spus el.

Autorităţile ucrainene au transmis că au descoperit 440 de cadavre în pădurile din apropiere de Izium, oraş din nord-estul ţării recucerit de forţele ucrainene. Ele au precizat că majoritatea morţilor erau civili şi că nu au fost stabilite deocamdată cauzele deceselor, relatează Reuters preluată de Agerpres.

Kremlinul nu a comentat descoperirea gropilor comune, dar Moscova a negat în mod repetat că a atacat civili în mod deliberat sau că a comis atrocităţi.

“Trebuie să există o investigaţie corespunzătoare şi transparenţă, iar Vladimir Putin, susţinătorii săi şi armata rusă trebuie traşi la răspundere pentru atrocităţile pe care le-au comis şi le comit în continuare în Ucraina”, a spus Trudeau.

El a mai afirmat că ţara sa a sprijinit ferm Ucraina şi va continua să ofere ajutor.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare