Un turist care şi-a scrijelit numele pe Colosseum riscă până la 5 ani de închisoare

Un turist care şi-a scrijelit numele pe Colosseumul din Roma riscă o pedeapsă cu închisoarea şi o amendă considerabilă, au anunţat luni oficiali italieni.

Tânărul turist – încă neidentificat – care a vandalizat Colosseumul scrijelind cu cheia numele lui şi al iubitei sale (“Ivan+Haley 23”) pe unul dintre zidurile Amfiteatrului Flavian, riscă o amendă de cel puţin 15.000 de euro şi închisoare de până la cinci ani, conform oficialilor.

Unii trecători au filmat scena, care ar fi avut loc la data de 23 iunie. Imaginile au ajuns pe reţelele sociale, iar poliţia a fost alertată, notează ANSA, preluată de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare