De fiecare data cand se prezinta, Catherine Pogonat are grija sa atraga atentia ca t-ul de la sfarsitul numelui sau se pronunta. Un nume romanesc care apare din ce in ce mai des in ziare si pe micile ecrane, un nume familiar pentru cei care obisnuiesc sa asculte emisiuni muzicale pe postul national de radio. Un nume cunoscut si pentru romanii care urmareau, cu ceva timp in urma, filmele in care juca actrita Margareta Pogonat – verisoara cu tatal lui Catherine. Grigore Pogonat a fost si el actor la Teatrul National din Bucuresti pana in anii ‘70 cand, profitand de un turneu in Europa, a hotarat sa nu se mai intoarca in tara. S-a stabilit la Moncton, devenind profesor de teatru la Universitatea de acolo si primele amintiri ale lui Catherine sunt despre piesele pe care tatal ei le punea in scena cu studentii si de la care era nelipsita.
A fost odata, intr-un oras canadian, o fetita ce primea, in fiecare primavara, de la matusa ei aflata pe meleaguri indepartate, un martisor. Un «porte-bonheur» pe care-l astepta mereu cu emotie, pentru a-l depune apoi cu grija intr-o caseta decorata cu motive specifice acelorasi meleaguri indepartate. Copilaria ei – spune Catherine – a stat sub semnul acestei duble apartenente. Pe de o parte era lumea in care traia zi de zi, deloc deosebita de a altor copii, pe de alta parte erau acele mici cadouri misterioase si limba necunoscuta in care tatal ei vorbea uneori la telefon. «Simteam ca tata era diferit de ceilalti, dar nu-mi dadeam seama in ce fel. O vreme m-am gandit ca asa e el, mai excentric. Abia cand, mai tarziu, am mers in Romania, am gasit explicatia pentru multe lucruri legate de felul lui de a fi.»
De fapt, prima ei vizita in Romania a fost in 1979, pe cand avea trei ani: «Se anulase legea care il facea pe tata pasibil de inchisoare pentru ca fugise din tara.» Catherine a simtit insa ca erau urmariti si ca parintii au fost, pe tot parcursul vizitei, ingrijorati.
Moncton – un inceput
Familia s-a mutat apoi la Montréal si, in anii de scoala, Catherine visa sa devina actrita, cantareata, scriitoare, dansatoare… «Optiunile mele nu erau chiar fara nici o legatura. Mereu am stiut ca voi face o meserie care va avea o parte de creatie. Mai tarziu am descoperit si ca nu sunt facuta pentru o meserie “solitara“, ca trebuie sa ma adresez cuiva, sa am un public cu care sa vin in contact». Asa se face ca, dupa un an si mai bine de studii in domeniul literaturii la UQAM, Catherine Pogonat se hotaraste pentru un «bac» in jurnalism. La Universitatea din Moncton, unde isi face studiile, lucreaza la postul de radio studentesc si este, intr-o zi, remarcata de cei care realizau emisiunea Bandeàpart la filiala locala a statiei nationale de radio. Si astfel se trezeste Catherine, la nici 21 de ani, cu responsabilitatea de a anima o emisiune de muzica la Radio-Canada, lucrand apoi si pentru emisiunea omonima difuzata la televizor.
Nu-i vorba, pentru ea muzica a fost dintotdeauna o pasiune, insa asta nu e de ajuns atunci cand te ocupi de acest domeniu ca jurnalist. «Am fost obligata sa muncesc, sa ma perfectionez, sa devin o profesionista. Unele lucruri nu s-au schimbat in timp: si astazi imi place sa fac lucrurile în felul meu, sa lucrez cu o echipa mica si sa dispun de multa libertate.» Catherine considera ca perioada ei «literara» a ajutat-o în abordarea jurnalismului cultural: «un ziarist povesteste diverse istorii, defineste personaje, transmite emotii». De altfel, nu s-a despartit cu totul nici de creatia literara: scrie poezii si a publicat deja o nuvela.
Ascensiune rapida
La incheierea studiilor, tanara decide sa se întoarca la Montréal si, dupa cateva luni petrecute la statia de radio comunitar CIBL, revine la Bandeàpart, emisiune care «se muta» si ea în metropola quebecheza. O cotitura in cariera lui Catherine a fost decizia luata in toamna anului trecut de a se implica in realizarea unei alte emisiuni muzicale la Radio-Canada, la nou-infiintatul canal Espace musique. Catherine cultiva ceea ce se numeste «musique en marge» (stiluri muzicale diferite de tradita baladei si a cantecului francez) si este mandra sa fie considerata «la porte-parole d’une certaine diversité culturelle», dupa cum reiese si din articolul-portret publicat in Voir.
Si cum, in lumea media, un proiect nu vine niciodata singur, Catherine lucreaza ca reporter pentru emisiunea radio Porte ouverte si tot ea este prezentatoarea emisiunii Silence, on court! la ARTV. Sa precizam ca jurnalista de 28 de ani a fost nominalizata la Premiile Gémeaux in 2002 si ca este din ce în ce mai des invitata sa prezinte diverse evenimente din lumea culturala quebecheza, în cadrul unor emisiuni speciale (cea mai recenta: Seara Premiilor Jutra – editia 2005).
Paradoxul romanilor
În vara lui 1998, Catherine Pogonat descindea la Bucuresti, dornica sa-si cunoasca mai bine familia si radacinile. «M-am recunoscut acolo», marturiseste ea, adaugand ca s-a simtit din prima clipa ca acasa. «E vorba de un sentiment de apartenenta, mi-am descoperit trasaturi romanesti».
Ce a atras-o mai intai? «Aspectul latino» al temperamentului oamenilor: exube-ranta, spiritul de sarbatoare, umorul, placerea de a rade si de a vorbi. Cel mai mult insa indrageste asocierea trasaturilor de mai sus cu melancolia, ceea ce face ca romanii sa ramana, in ochii ei, “un popor paradoxal”. Cert e ca in anul urmator a revenit pentru doua luni, profitand de aceasta vacanta pentru a vizita cat mai multe locuri: Bucuresti, Cluj, Brasov, Sinaia, Bran, Vama Veche. «E greu de luptat cu ospitalitatea romaneasca» rade ea amintindu-si cum, de cate ori zicea ca s-a saturat, gazda ii mai punea cate un polonic in farfurie.
Din lumea lui David Lynch
Povestile «romanesti» ale lui Catherine sunt pline de savoare. De la obisnuinta de a hoinari seara pe strazi – spre spaima indreptatita a matusii – i se trag tot felul de intamplari. Catherine isi aminteste de retragerile strategice din fata cainilor vagabonzi si cearta cu un politist agresiv, de strazile fara felinare si de copacul plin de lilieci – imagini care-i dadeau impresia de «film de David Lynch». N-o uita nici pe «bunica» ei de calatorie, o batranica de treaba care, vazand-o atat de necunoscatoare intr-ale «mafiei» din trenuri, nu a lasat pe nimeni sa intre in compartimentul lor, tot drumul de la Cluj la Bucuresti.
Catherine e foarte mandra de prietenii ei romani, printre care se numara si cativa ziaristi. In studentie, a realizat un reportaj despre libertatea presei in Romania, cu ocazia calatoriei in tara. Prin intermediul unei prietene a tatalui, a cunoscut atunci oameni care au ajutat-o sa obtina toate informatiile si contactele de care avea nevoie. Cu unii dintre ei s-a imprietenit numaidecat si tine si acum legatura (de dragul lor, a inceput chiar sa invete limba romana!). De altfel, pe Catherine Pogonat se poate sa o intalnim intr-una din verile viitoare pe strazile Bucurestiului.
