REER-ul, un lucru serios

Nu stiu cum se face, dar cand vorbim despre subiectul pensii, toata lumea devine foarte interesata, mai ales in primele 60 de zile ale fiecarui an. Poate pentru ca in aceasta perioada avem ultima sansa – inantea declaratiei de impozit – de a mai salva ceva de la gura lupului (voiam sa spun fisc). Asa ca voi fi si eu in ton cu muzica, dar voi incepe cu o intrebare: Dintre toti cei pe care i-ati intalnit pana acum, a fost cineva care si-a dorit cu adevarat sa fie bolnav? Dar cineva care sa fie tanar si in plina sanatate si sa fie dispus sa moara? Nimeni nu cred sa fi intalnit asemenea cazuri. Si cu toate acestea, spitalele sunt pline, iar decesele se numara cu zecile in fiecare saptamana. Bineinteles ca toate acestea se intampla doar la alte case, pana in ziua cand descoperim ca si adresa noastra e pe lista. Comparatia poate fi cam dura, dar la fel se intampla cu acei ce economisesc pentru pensie in fondurile de investitii. Toti isi doresc un cat mai bun castig la banii investiti, dar oare cati il si realizeaza?
Rasfoind un jurnal de specialitate, atentia mi-a fost atrasa de un mic articol ce trata o tema foarte umana: cea a necunoasterii. Povestea era cu anumiti promotori financiari, ce promit in special celor ce si-au depus economiile intr-un cont inregistrat (REER) ca ar putea sa-si retraga banii, fara a mai plati impozit. Stratagema propusa era de a utiliza banii dintr-un REER autogerat pentru cumpararea de actiuni ale companiilor private. Aici cred ca se cade sa facem o paranteza: o companie privata sau inchisa nu este cotata la bursa – de exemplu, “dépanneur-ul” de la coltul strazii, care poate avea unul sau mai multi actionari, iar actiunile lor au, de obicei, un caracter simbolic. Companiile publice sau deschise sunt cele care sunt cotate la bursa si ale caror actiuni sunt vandute sau cumparate in cadru public. in cazul lor, regulile de gestiune sunt mult mai bine definite, iar toate rezultatele trebuie sa fie publice. Ei bine, aceste sume utilizate sunt imprumutate din nou detinatorului de REER, fara dobanda sau cu o dobanda mica (mai putin comisioanele). Ofertele sunau cam asa: “Profitati de REER-ul dvs. imediat, fara a plati impozit” sau “Va imprumut de la 5.000$ pana la 250.000$ pentru cinci ani, daca REER-ul dvs. este imobilizat”. Cei care raspund la asemenea oferte risca sa piarda economiile lor de pensie si avantajele fiscale aferente. Asta deoarece atunci cand garantam un imprumut cu banii din REER, valoarea lor va fi adaugata la venitul impozabil din anul in curs, al posesorului. La fel se intampla si atunci cand cumparam actiuni ale companiilor private cu banii din REER si cand aceste actiuni nu sunt considerate ca investitii admisibile, conform regulilor in vigoare.
In continuarea articolului se prezinta un caz concret in care o persoana a investit 20.000$ din propriul REER autogerat, intr-o companie cu capital inchis. Consecinta a fost ca L’Agence de revenu du Canada, conform legii privind impozitul pe venituri, i-a adunat suma de mai sus la veniturile din anul curent. Toate demersurile facute pentru a se disculpa au fost zadarnice. Recomandarea este de a fi cat mai prudenti privitor la cand si unde ne investim economiile, mai ales cand ni se promit avantaje extraodinare. “Ciudata o mai ajuns si lumea asta – zicea bunica – iaca, l-am auzit pe unul de la noi din sat cum ca ar fi pacalit moartea, dar inca nu am auzit de nimeni sa fi pacalit birurile. Pana la urma, fac ei ce fac si tot ne gasesc.”
Petru Cotnareanu
Consilier in securitate financiara
[email protected]

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare