“Gripa aviara nu se ia prin lectura” – interviu c

Citește și

In 1990, primul an de dupa Revolutie, fiind studenta in Iasi, l-am cunoscut pe Dan Lungu, care era un politehnist cu “preocupari” literare. La putin timp, a schimbat brusc carma si a inceput sa studieze sociologia, disciplina nou-nouta pentru societatea romaneasca a acelei vremi. Dar principala sa preocupare a ramas scrisul. A intalnit, pe rand, prieteni, cu care a impartit opinii, idei si proiecte. Asa s-a nascut, in 1996, in apartamentul sau din Tatarasi, Club 8, miscare literara care avea sa “dubleze” activitatea literara ieseana institutionalizata. Pe cont propriu, scriitorii ieseni si-au facut editura, au inceput sa-si faca lobby in strainatate. In afara de revista Timpul si editura Polirom, putini au fost cei care i-au sprijinit in proiectele lor utopice.
In Franta, romanul ieseanului (nascut la Botosani) Dan Lungu, Raiul gainilor, a avut cele mai bune vanzari la Éditions Jacqueline Chambon pe luna ianuarie. Via Internet, am avut bucuria de a-l felicita si de a-i “smulge” scriitorului secretul succesului sau.

Dane, cum se face ca ai ajuns atat de cunoscut, dintr-o data, in Franta? Numele tau a aparut langa cel al lui Cartarescu – care era cel mai cunoscut autor roman contemporan in afara granitelor.
Da, alaturi de Cartarescu, dar si de Stefan Agopian sau Gabriela Adamesteanu, autori la care tin foarte mult. Lucrurile s-au intamplat destul de simplu. Am intrat in colectia de tineri prozatori de la Polirom, beneficiind de o difuzare si de o campanie promotionala fara precedent in Romania. Laure Hinckel, venita la Bucuresti pentru a selecta scriitori pentru Les belles etrangères, m-a auzit citind un fragment din carte si i-a placut. Astfel, cartea a aparut in traducere sub titlul Le paradis des poules. A primit mai multe cronici favorabile, iar in luna ianuarie a fost cea mai vanduta carte de la Éditions Jacqueline Chambon.

- Publicitate -

Ce are, domnule, Mme Milica, de i-a fascinat pe francezi? E viata aceea din Paradisul gainilor atat de plina de intelesuri?
La un moment dat, la un un post de radio francez mi s-a cerut sa inventez un slogan pentru cartea mea. “Desi Ceausescu a murit, Romania mai exista. E o carte despre Romania de azi!”, am spus eu. Pentru francezi, Romania de dupa Ceausescu este un loc gol, despre care ei nu mai stiu nimic. Ei bine, Mme Milica vine si le povesteste ce se intampla in aceasta perioada. Apoi, au mai apreciat umorul… unul “special”, dupa cate mi s-a spus. Nici analiza microsociologica, dintre randuri, a tranzitiei romanesti nu i-a lasat indiferenti. In fine, unul dintre cititori mi-a spus chiar ca Le paradis des poules este chiar Franta… iar altul ca, daca tot se vorbeste atat de gripa aviara, asta devine o carte indispensabila. Asa ca, la acel post de radio, am mai adaugat un slogan: “Cititi Le paradis des poules, gripa aviara nu se ia prin lectura!”

Cum consideri acest roman in raport cu celelate proze scurte ale tale, cu piesele de teatru si, nu in ultimul rand, ce legatura mai are el cu poezia lui Dan Lungu, cel de acum 15-16 ani?
E un roman care vine in directa prelungire a prozelor din volumul de debut, Cheta la flegma (un titlu care a starnit multe reactii in Romania). Printr-un anume tip de analiza a comunismului este verisor primar cu Nunta la parter, piesa de teatru aparuta la Editura Versus. Cu poeziile de acum… ha-ha ani… e mai greu de gasit filiatia, dar cred ca exista cateva unde poetice in Raiul gainilor care trimit la experienta mea poetica.

Maturi si statui

- Publicitate -

Dan Lungu, lucrezi pe cont propriu sau mai esti inca fidel acelui Club 8, de care ne-a legat studentia? Cronicile te-au plasat in acest curent “alternativ”… De fapt, manifestul miscarii de la acea vreme anunta “o unitate in diversitate”. Un proiect destul de curajos, daca ne gandim ca a avut si o editura proprie sau numai la lobby-ul pe care l-a facut in Austria, Germania… Esti de acord cu mine?
Ma simt foarte legat de Club 8. Ani buni la rand, acest grup de prieteni mi-a dat motivatia sa scriu, sa nu ma las de literatura. Chiar daca proiectele comune sunt mai greu de facut, din mai multe motive, printre care si cel al imprastierii prin diferite colturi de tara/lume a clubistilor, un spirit al Manifestului initial mai exista. Clubul s-a transformat in retea. Fortat de imprejurari. Sigur, fiecare isi construieste propria cariera si identitate literara… dar de cate ori am ocazia sa vorbesc despre Club sau sa recomand pe cineva in virtutea valorilor pe care le impartasim in comun, nu ezit sa o fac.

Te afli cu o bursa la Paris acum. E o “bursa de scriitor” sau de sociolog? Sa nu te intreb, zici… Dar pot sa intreb, domnule, cum mai sprijina institutiile culturale iesene pe tinerii scriitori? Vad ca de cartile nou-aparute, nu e legat nici un nume mare al literaturii iesene….
Eu sunt la Paris cu o bursa postdoctorala pe o tema de sociologia artei. La proiectul Les belles etrangères am participat in buna masura datorita Poliromului – editura privata. Institutiile culturale iesene de stat se ocupa, in continuare, in primul rand de morti. Varuiesc case memoriale si morminte. Fac statui si matura alei. Alteori ai sentimentul ca acei oameni nu fac decat sa-si pregateasca soclul pentru propriul bust, ca trag mereu sfori in culise ca sa-si aranjeze posteritatea. Sub umbrela unei traditii prost intelese, isi asteapta, de fapt, pensia. Iasul e, din pacate, raiul statuilor.

Scriitori de gasca

Ai facut parte din programul Les belles etrangères, alaturi de nume mari ale literaturii noastre contemporane. Se aude, Dane, realmente, vocea scriitorilor romani pana departe, in Europa? De ce v-a placut Laura Hinckel? Cu ce vine nou, in opinia ta, literatura romana pentru francezi?
Nu stiu cat de departe se aude, dar cert este ca incepe sa se auda. Martine Grelle si Laure Hinckel au spus-o clar: Romania a fost aleasa pentru Les belles etrangères abia cand s-a conturat mai clar profilul tinerei generatii de scriitori. Si asta s-a intamplat o data cu lansarea colectiei Ego. Proza de la Polirom si cu campania de promovare Votati literatura tanara! Cred ca generatia noua poate avea un foarte bun ecou la nivelul marelui public occidental, fiind mai aproape de gustul cititorului actual. Dar profitind de bresa facuta de ei, pot intra apoi mult mai usor si scriitori romani de alte varste, care nu sunt cu nimic mai prejos, la nivel valoric, decat tinerii. Promovarea tinerilor trebuie sa fie doar o chestiune de marketing, pragmatica, si nu o valorizare in sine a tineretii sau a unui stil literar. Cred ca suntem (sau putem fi) interesanti pentru cititorii occidentali din mai multe puncte de vedere: venim cu o experienta si o memorie foarte diferite, cu psihologii si relatii interumane coapte la alt foc al istoriei, cu umor spumos si ironie devastatoare… Putem reprezenta o alteritate… familiara, stimulanta.

Ce proiecte ai? Te vezi mai usor evoluand intr-un spatiu european, decat in cel romanesc?
Vreau sa scriu. Am in minte mai multe carti. Ma vad evoluand in ambele spatii, romanesc si european, cu gandul ca decalajul dintre ele se va estompa. Iasul, in zona de alternativa, este de o efervescenta de invidiat. In zona institutionala ieseana, Poliromul face treaba de zece ori mai mult decat toate institutiile culturale ale statului laolalta. Sunt convins ca viitorul cultural al Iasului va aduce multe surprize… Dar ele nu vor veni dinspre partea incremenita a statului si a muzeelor.

Esti consecvent, nu te lasi si nu te lasi…. Ce urmeaza dupa Franta? Vei avea traduceri si in alte limbi?
O editura importanta pariziana se intereseaza de drepturile pentru Baieti de gasca, cel mai recent volum de povestiri al meu, aparut la Polirom. Jacqueline Chambon mi-a “atras atentia” ca imi asteapta cu nerabdare urmatorul roman. Pentru Raiul gainilor sunt antamate discutii pentru o traducere la o editura austriaca. Mai exista si alte oportunitati la orizont, dar nu vreau sa le pomenesc pana nu capata un grad mai mare de certitudine.

Ce ai vrea sa transmiti cititorilor ziarului Pagini Romanesti? Si poate si scriitorilor romani, de aici, de la Montréal, unii dintre ei publicati deja in limba franceza?
Cred ca cititorii si scriitorii din diaspora (exil? altfel?) sunt la fel de importanti ca si cei din tara. Ca pentru o mai buna comunicare – naturala, fireasca si nu stimulata din ratiuni politice – literatura reprezinta un mijloc privilegiat. Ca despre reusita remarcabila a Feliciei Mihali s-a vorbit prea putin in tara. Ca, actualmente, am mai multi prieteni in Canada decat la Botosani, orasul in care am copilarit.

Cum se impaca Ilinca si Dana cu calatoriile tale?
O, nuuuu ! Nu ma intreba asta!

* Nascut in 1969, la Botosani, Dan Lungu este conferentiar la Catedra de Sociologie a Universitatii Al. I.Cuza din Iasi. Dintre volumele publicate, amintim: Muchii (versuri, 1996), Cheta la flegma (proza scurta, 1999), Constructia identitatii intr-o societate totalitara. O cercetare sociologica asupra scriitorilor (2003), Proza cu amanuntul (proza scurta, 2003), Nunta la parter (teatru, 2003), Raiul gainilor (fals roman de zvonuri si mistere, 2004) – Le paradis des poules (2005), Baieti de gasca (2005).
In 2002 si in 2003, au fost realizate spectacole dupa doua dintre piesele sale: Cu cutitul la os (Teatrul Luni) si Nunta la parter (Teatrul Odeon). A primit: Premiul Societatii Junimea pentru activitate literara pe 1993, Premiul Editurii Nemira pentru proza scurta (1997), Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut in proza (1999), Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalitatii, ca reprezentant al Club 8. Este membru USR si ASPRO.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -