Joi, 16 martie, de la ora 21h30, la Place des Arts (Cinquième salle), in cadrul Festival International du film sur l’art, va fi difuzat un film realizat de Oana Suteu. Point de fuite ii datoreaza Oanei scenariul, montajul, realizarea, precum si conceptul original (acesta din urma, in colaborare cu coregrafa Ginette Laurin). Ceea ce stie toata lumea este ca filmul porneste de la spectacolul Passare, realizat in urma cu doi ani de compania de dans O Vertigo; ceea ce stiu numai cativa este faptul ca acest film se inspira din legenda romaneasca a Mesterului Manole.
Desi este a patra oara cand participa la Festival International du Film sur l’Art din Montréal, pentru Oana Suteu este prima oara cand este inscrisa in competitia oficiala, la sectiunea Carrefour de la création.
Point de fuite este povestea unui arhitect aflat intr-o perioada zbuciumata a existentei sale, marcata de o ruptura pe plan sentimental si de o noua creatie architecturala. “Este o dorinta ascunsa, pe care am reusit s-o realizez cu acest film, spune Oana Suteu. Cand am plecat din tara (cu familia, in 1995 – n.red.), ma intrebam care poate fi rostul meu in afara Romaniei. De atunci, am pastrat mereu dorinta de a-mi exprima, intr-un fel sau altul, cultura. Si iata ca, acum, toata echipa cu care am lucrat a fost introdusa in acest univers, descoperind imaginile cu manastirea Curtea de Arges si citind diferite versiuni ale legendei Mesterului Manole.”
Aflata la Montréal de mai bine de un deceniu, Oana Suteu este constienta ca, in prezent, identitatea sa artistica poarta marca acestui amestec de cultura romaneasca – est-europeana si canadiana. De altfel, evolutia ei sta sub semnul continuitatii, de la studiile de multimedia incepute la Academia de Teatru si Film din Bucuresti, la cele de productie cinematografica de la Universitatea Concordia. “Din cei doi ani facuti la Bucuresti, mi s-a echivalat un semestru. Insa trebuie sa recunosc ca diferenta e mare: in Romania cursurile erau mai mult specializate, pe cand la Concordia accentul este pus pe interdisciplinaritate si creativitate.” In tara, Oana a facut montaj pentru scoala BBC si filme experimentale pentru Fundatia de Arte Vizuale din Bucuresti; la Montréal a inceput ca tehnician intr-o casa de postproductie, pentru a ajunge sa monteze documentare la ONF. Cu Point de fuite, Oana Suteu isi implineste o alta dorinta mai veche: aceea de a realiza propriile proiecte.
Dansand pe sticla
Un baietel de 8 ani si un batran de 80 de ani fac aceleasi miscari, intr-o coregrafie care exprima oglinda timpului. Acesta este imaginea care i-a inspirat Oanei Suteu realizarea primului scurtmetraj, de 4 minute, intitulat Passare, in 2002, cu un an inainte de inceperea pregatirii spectacolului trupei de dans O Vertigo, care va purta si el numele Passare. Une autre forme pour l’infinit. Acesta din urma a dat, la randul sau, nastere filmului Point de fuite, de 47 de minute, nominalizat la Festival de la Rose D’Or si prezentat, in aceasta luna, la FIFA.
De altfel, fascinatia Oanei pentru lumea dansului este mai veche: primul film important, facut in scoala, M for Motion, era un scurtmetraj experimental de dans. Un alt film, Traccia – realizat in 2004 (inspirat de un alt spectacol de dans, pentru care Oana a realizat videografia) – arata o dansatoare care are ca partener o… linie luminoasa, iar Coppia, realizat in acelasi an, trateaza tema dublului, fiecare dansator evoluand pe materiale diferite: unul pe sticla sparta, altul pe sare grunjoasa. Se pare ca, in viitorul apropiat, Oana va ramane fidela filmului de arta, urmatoarele doua proiecte personale fiind legate de muzica si de artele plastice.
Undeva, acasa…
“Mi-a luat ceva timp pana am inteles ca Romania pe care am lasat-o eu acum 12 ani nu mai exista. De fiecare data cand ma intorc, o caut ca pe o carte postala intr-o cutie cu scrisori. De fapt, caut realitati care nu mai exista; de fiecare data este o redescoperire”.
Cand vine in Romania, Oana Suteu ar vrea sa se simta acasa, insa se impiedica in tot felul de detalii: “Merg cu taxiul si, cand ii spun soferului ca vreau pe strada 1 Mai, incepe sa rada; la fel, cand vede ca ma incurc in “leii grei”. Cobor din trenul de Iasi si sunt intrebata daca am nevoie de un taxi pentru Otopeni! Parca as fi iesit dintr-un timp trecut, pe care vreau sa-l continuu, fara sa reusesc sa iau parte la viata cotidiana. Prezenta mea acolo imi pare fara viitor.” Ca orice univers pierdut, tara copilariei si adolescentei capata aura inefabila a nostalgiei. Si de aici, pana in spatiul creatiei, este doar un pas.
