Comisii si comitete

Zilele trecute, mass-media a adus in lumina reflectoarelor Comisia imigrarii si statutului de refugiat (Commission de l’immigration et du statut de réfugié – CISR), care este zguduita de o avalansa de demisii. Totul a inceput cu demisia presedintelui Jean-Guy Fleury, numit in noiembrie 2002, care a anuntat ca se retrage din motive familiale. Dupa scurt timp, toti membrii comitetului de selectie a comisarilor de imigrare au demisionat in bloc. Motivul pare a fi legat de incercarea guvernului federal de a avea un cuvant de spus in numirea membrilor. Mai exact, se pare ca guvernul canadian doreste ca ministrul federal al Imigrarii, Diane Finley, sa faca numirile pentru doi din cei sapte membri ai comitetului de selectie a comisarilor. Acesta intentie este considerata ca fiind o ingerinta politica. In urma demisiilor, activitatea grupului de selectie este blocata pentru moment.
CISR este considerata ca fiind un tribunal administrativ independent si rolul sau este de a aplica legea federala a imigrarii (Loi sur l’immigration et la protection des réfugiés) si de a pronunta decizii referitoare la imigranti si la refugiati. De asemenea, in colaborare cu Citoyenneté et Immigration Canada (CIC) si cu Agence des services frontaliers du Canada (ASFC), CISR participa la elaborarea si la punerea in practica a strategiilor guvernamentale in materie de imigranti si refugiati.
Din punct de vedere administrativ, CISR se imparte in patru tribunale numite sectiuni. Acestea sunt: Section de l’immigration (face anchete in cazul anumitor persoane despre care se presupune ca au interdictie pe teritoriul canadian si are atributii privind controlul motivelor de detentie in baza legii federale a imigrarii), Section d’appel de l’immigration (ia decizii in ceea ce priveste refuzurile agentilor federali de imigrare in domeniul reintregirii familiei, in situatii legate de expulzarea unor rezidenti permanenti, refugiati sau persoane protejate), Section de la protection des réfugiés (se pronunta in cazul situatiilor referitoare la cererile de azil prezentate in Canada) si Section d’appel des réfugiés (care nu a inceput inca sa functioneze).
Un aspect foarte important este ca persoanele interesate sa fie reprezentate in fata CISR au la dispozitie mai multe optiuni decat, de exemplu, la Curtea Federala sau la Curtea Suprema. Reprezentantul unei persoane care vrea sa depuna o cerere la comisie poate fi un avocat, care este membru al unui barou provincial sau un consultant in imigrare, care este membru al Societatii canadiene a consultantilor in imigrare. In cazul provinciei Québec, exista posibilitatea de a utiliza si serviciile unui notar, care este membru al Chambre des notaires. In acelasi timp, legea permite si reprezentarea de catre un membru al familiei sau un prieten, insa acestia nu pot fi remunerati oficial de catre cel care depune o plangere in fata comisiei. Pentru detalii, vizitati site-ul Commission de l’immigration et du statut de réfugié: www.irb-cisr.gc.ca

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare