Abia a trecut uraganul Gustav ca, iata, se pregateste sa apara un altul. E vorba de furtuna tropicala Hanna, care, dupa ce a devastat Haiti, urca dinspre Bahamas, se transforma in uragan si se indreapta in directia coastelor de sud-est ale Statelor Unite. Din nou spre Louisiana. Iar in spatele Hannei, alta furtuna tropicala, Ike, s-a format deja in Atlantic si a devenit un uragan de gradul 1.
Desigur, cand se stabileste traseul unui uragan, e vorba de probabilitati, fiindca niciun fenomen meteorologic nu e atat de surprinzator cum este uraganul. Uneori in bine, alteori in rau. Gustav, de exemplu, a fost extrem de violent in Caraibe, unde a produs imense pagube materiale si aproape 100 de victime, dar mai putin devastator decat se asteptau americanii in Louisiana, unde s-au inregistrat totusi sase morti. Doua milioane de oameni – care au fost evacuati din capitala Louisianei, Baton Rouge, in asteptarea unei catastrofe comparabile cu cea produsa de Katrina, in urma cu trei ani – au rasuflat usurati. Dar situatia lor ramane vulnerabila, fiindca nu se stie cum vor evolua uraganele Hanna si Ike.
Incalzirea globala, cauza inmultirii uraganelor?
Inmultirea, si mai ales forta uraganelor din ultimii 40 de ani a fost pusa de unii cercetatori pe seama incalzirii planetei, pornind de la corelatia pozitiva intre intensitatea unui uragan si temperatura marii (sau a oceanului) deasupra careia se formeaza. Cu cat temperatura apei e mai ridicata, cu atat uraganul devine mai violent. Astfel, in anii ‘70 se formau circa 10 uragane pe an, de categoria 4 sau 5. In zilele noastre, numarul lor aproape s-a dublat, a ajuns la 18.
Cu toate acestea, incalzirea planetei nu explica o exceptie curioasa, se arata intr-un studiu. Numai uraganele formate deasupra Oceanului Atlantic au devenit mai numeroase si mai puternice. In restul lumii, deasupra celorlalte mari calde, numarul uraganelor a scazut, desi fenomenul de incalzire a apei cu, in medie, 0,5 grade Celsius, intre 1970 si 2004, este universal.
Fireste ca descifrarea tuturor mecanismelor de formare si de intensificare a unui uragan trebuie sa beneficieze de o perioada mai indelungata de observare, pentru a se putea identifica si alte cauze asociate cu incalzirea apei la suprafata marilor si oceanelor.
De la sfinti, la femei
Practica de a da fiecarui uragan un nume propriu este extrem de veche. Initial, se foloseau nume de sfinti. Un uragan extrem de violent, de exemplu, numit Sfanta Ana, a devastat Porto-Rico in 26 iulie 1825.
S-a renuntat la numele de sfinti la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand un meteorolog australian a inceput sa dea furtunilor tropicale nume feminine. Obiceiul de a numi uraganele s-a fixat definitiv, dar fara o reglementare precisa, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Numele facilitau comunicarea unor date importante intre meteorologii marinei si aviatiei americane. Reglementarea a avut loc in 1953, cand s-a hotarat utilizarea exclusiva a numelor feminine. Din 1979, s-au introdus insa si numele masculine, care de atunci alterneaza cu numele feminine. Avem, asadar, intotdeauna un uragan “masculin”, urmat de un altul “feminin”. Vom fi vizitati de uraganul Gustav, apoi de >uragana> Hanna, din nou de un uragan, Ike, si pe urma de Josephine. Listele acestea, pentru Oceanul Atlantic, sunt anuale si cuprind 21 de nume, in ordine alfabetica. Listele se folosesc prin rotatie. Asta inseamna ca un uragan numit Gustav, de exemplu, a existat si in urma cu cinci ani, iar un uragan numit Richard din 2005 va exista si in 2010.
Listele sunt tinute si aduse la zi de un comitet al World Meteorogical Organization. Si, de asemenea, completate, daca intr-un an sunt mai mult de 21 de uragane. Intr-o asemenea situatie, uraganul 22 va fi numit Alfa, uraganul 23, Beta si asa mai departe, utilizandu-se numele literelor alfabetului grec.
Sunt inlocuite totodata cu alte nume uraganele care au avut un efect devastator. Uraganul Katrina, care a facut mii de victime in 2005 se va numi in 2010 Kyle. Sa speram ca va fi mai clement. De altfel, anul 2005 a fost unul dintre anii cei mai turbulenti in privinta uraganelor. Nu mai putin de cinci nume au fost retrase de pe lista si inlocuite cu altele: Denis, Katrina, Rita, Stan, Wilma.
Listele cu nume de uragane si regulile lor de folosire sunt diferite de la o zona geografica la alta. Pentru Oceanul Pacific, de exemplu, exista doar 4 liste cu cate 12 nume si, daca intr-un an, o lista se epuizeaza, se continua cu a doua.
Cat priveste forta uraganelor, ea este ilustrata de o scara ascendenta, cu cinci valori. Cele mai slabe sunt uraganele de categoria 1 si ele nu produc de regula pagube materiale. Uraganele de categoriile 4 si 5 sunt, fireste, cele mai distrugatoare – dintre ele se selecteaza numele retrase. Viteza vantului intr-un uragan de categoria 1 este cuprinsa intre 115 si 157 de km pe ora, iar intr-un uragan de categoria 5 este egala sau mai mare de 250 de km pe ora. Casele incep sa fie distruse de uraganele din categoria 3, ale caror rafale de vant ating viteze cuprinse intre 178 si 210 km pe ora. Cele mai violente cinci uragane din Oceanul Atlantic au fost: Gilbert (1988, viteza vantului de 299 km/ora), Mitch (1998, 287 km/ora), Hugo (1989, 260 km/ora), Andrew (1992, 250 km/ora), Camille (1969, 320 km/ora).
