Baby

La Savannah, iau aproape zilnic masa de pranz la restaurantul cu autoservire al companiei. De cele mai multe ori, ma asez la coada la contoarul de mancare gatita (evitindu-le pe cele, mai populare, de sandviciuri si de hamburgeri). Aici serveste o femeie care, prin varsta, dar mai ales prin dimensiuni si atitudine, impune respect. Are, probabil, vreo 50 de ani. E inalta si solida, fara sa fie obeza. Are oasele lungi si zdravene ale stramosilor ei africani. Are fruntea inalta si bombata, barbia prelunga, obrajii lasati si buzele tuguiate.
„Hello”, ii spun femeii, cand imi vine randul.
Femeia isi arcuieste o spranceana si ma fixeaza cu ochiul de sub ea, dilatat instantaneu.
„Cu ce va servesc azi, Sir?”
„Vreau…” (Arat cu degetul tava cu bucati de pui).
„Piept sau picior?”
„Piept.”
Continua cu intrebarile in timp ce-mi pune in farfurie.
„Cu orez alb sau brun?”
„Brun.”
„Ce altceva, sweetie?”
Desi dialogul nostru se deruleaza la fel de luni de zile, sunt mereu surprins sa ma aud numit „sweetie”. In romaneste, s-ar traduce prin „dulceata”. O formula de adresare destinata copiilor de gradinita.
„O garnitura de mazare… si una de…” (Arat cu degetul tava cu sote de legume).
Cam asa iau toti. Un fel principal cu doua garnituri.
Femeia pune farfuria plina pe tejghea.
„Asta-i tot, baby?”
„Da”, spun, zambind fara voie.
„Baby” ar fi echivalentul lui „puisor”.
Sa mai spun ca acel „Sir” pe care-l primesc invariabil in deschidere ma plaseaza intr-o minoritate a clientilor barbati. Nici varsta, nici tinuta nu sunt motivul acestui aparent plus de consideratie.
Am vazut tipi de 60 de ani, cu cravata la gat (pai unde altundeva!), intampinati cu „Yes, baby!”, un fel de „Te ascult, puisor!” Motivul adresarii diferite este, banuiesc, accentul englezei mele. Auzindu-l, femeia comuta instinctiv pe formula de adresare potocolara. Insa, dupa cum s-a vazut, inceteaza repede cu discriminarea.
Am si o explicatie succinta pentru genul acesta de dialog, neobisnuit nu numai pentru noi, romanii (exercitiu: rememorati un dialog cu vanzatoarea de la centrul de paine frecventat in Romania), dar si pentru canadieni, ori chiar pentru americanii din statele din Nord.
„This is the South!”
Asa mi-a raspuns Jason, un coleg crescut la Chicago, cand l-am intrebat care-i motivul interdictiei de a veni in blugi la serviciu.