Duel pe sosea

Am facut drumul Bucuresti – Constanta (via Urziceni) impreuna cu maica-mea, cu masina ei, o Dacie 1300 productia 1980, aratandu-si bine varsta. Schimbatorul de viteze, cel original, nu ma mai cunostea. Cand incetineam si bagam intr-a doua, revenirea la viteza normala era o intreaga aventura. Nu nimeream deloc viteza a treia, saream direct intr-a patra si aveam un demaraj lesinat. Iar de incetinit, incetineam des, pentru ca, fiind inaintea weekend-ului de 1 mai, soseaua era deosebit de aglomerata.
Soseaua, una cu cate o banda in fiecare directie, a fost modernizata. N-a devenit autostrada, dar se pot face depasiri intre autoturisme fara a calca marcajul median, cu conditia ca masinile mai lente sa se apropie de marginea asfaltului.
Multe masini noi ne-o luau inainte. Insa, oricat de repede le faceam loc, conducatorii lor tot ne claxonau. Ideea ca ar putea merge in spatele unei Dacii atat de evident decrepite parea sa ii ofenseze.
Am intrat pe un tronson pe care depasirea se facea cu dificultate, din cauza unor lucrari, pe marginea soselei. In spatele Daciei s-a infipt o masina aratoasa. Putea fi un nou model de Renault, de Mercedes, ori de Volkswagen, putea fi orice marca, dar era neagra si stralucitor de noua. Si cel care-o conducea, in mod absolut previzibil, a inceput sa ma claxoneze. M-a tinut intr-un claxon vreo cinci minute. L-as fi putut lasa sa treaca numai daca ma opream. Dar n-am vrut sa opresc, pentru ca nu-mi era clar cum m-as fi putut reinscrie in coloana.
La primul gol de circulatie din sens opus, masina din spate a tasnit pe langa mine si apoi, cu o manevra de raliu, mi-a taiat fata. Pe scurta durata a depasirii am avut un duel de priviri cu cel de la volan. in masina erau doi barbati, al doilea asezat alaturi de sofer, amandoi rasi-tunsi-frezati, amandoi in camasi albe, amandoi cu cravate. Inca tineri, dar cu falci atat de mature, accentuandu-le acea imobilitate a expresiei faciale data de constiinta propriei importante. Ca sa ma vada mai bine, soferul s-a aplecat in fata. M-a privit ca pe-o musca. Celalalt pasager privea, absent, prin parbriz, parca spunandu-i primului sa inceteze sa-mi mai dea importanta, pentru ca scopul nu merita efortul.
Si am avut momentul meu de revolta. Am crescut viteza, am claxonat indelung si, prin parbriz, i-am aratat omului de la volan… degetul. Am facut gestul cu destula insistenta, pana cand am fost sigur ca individul a primit, printr-una din oglinzile masinii lui stralucitoare, mesajul.
«Potoleste-te!» mi-a zis maica-mea. «Lasa, sa stie magarul ce gandesc altii despre el!»
Masina din fata a inceput sa incetineasca, fortandu-ma sa incetinesc, la randul meu. Pana cand ne-am oprit cu totul, cele doua masini in conflict, plus toate cele care ne urmau, una cate una.
Usa de pe partea soferului a masinii din fata s-a deschis, un picior a pus talpa pantofului pe asfalt, capul tipului cu care ma privisem in ochi a aparut din profil, un glas de stana m-a interpelat.
«Ce vrei, ba?»
Am ramas mut si nemiscat, intrebandu-ma ce ar fi bine sa fac daca tipul vine la mine. Sa ies din masina si sa lupt barbateste? Nu am experienta in aceasta directie… Sa ma incui in masina? Imposibil. Usile Daciei nu se mai incuie demult.
«Stai linistit!» Maica-mea privea spre acel profil arogant cu un aer de intelept care a vazut multi nebuni la viata lui. O doamna pensionara, incercand sa-si fereasca de necazuri nabadaiosul fiu de 44 de anisori.
Dupa aceasta masiva etalare de forta, tipul a trantit portiera si a demarat sportiv.