Fishing à la pêche

Lui Vasile nu trebuia sa-i spui de doua ori sa mearga la pescuit. Era suficient o singura data sau nici macar atat. Auzea, doar, cuvantul «pescuit» si, ca in transa, se urca in masina si pornea spre balta. Odata, toti cati eram la masa, a trebuit sa ne luptam cu el, ca sa stea sa-si termine berea si sa-i explicam ca noi discutam despre Moratoriul asupra Pescuitului Oceanic si nu despre pescuit. Asa ca, atunci cand Mimi mi-a spus ca am putea sa ne ducem sa ne relaxam, pentru ca aranjase cu Elena sa mearga la cumparaturi si stia ca tot n-o sa fac nimic prin casa si o sa stau toata ziua cu nasul in computer, l-am gasit pe Vasile cu motorul pornit.
Noi descoperisem un loc izolat, nefrecventat de alti pescari, unde facusem niste amenajari pe care le gaseam intotdeauna neatinse. De data aceasta, insa, n-am mai avut noroc, caci, chiar pe amenajarile noastre, se asezasera doi indivizi. Eu m-am resemnat si m-am instalat intre ei, dar Vasile i-a urat.
Cand nu musca pestele, pescarul are chef de vorba, iar daca are bere, are chef si de bere. Ii iertasem pe cei doi caci, daca nici ei nu prindeau nimic, nu mai avea importanta ca stateau pe locurile noastre. Vasile, insa, ii detesta in continuare si nu voia sa le vorbeasca.
Unul dintre ei era francez si nu vorbea decat franceza, iar celalalt era englez si nu vorbea decat engleza. Eu, care ma descurcam in amandoua limbile, comunicam cu cei doi si chiar le traduceam unuia sau altuia, pentru intretinerea conversatiei.
Francezul mi-a spus ca este mare amator de pêche si ca descoperise acest loc chiar in dimineata asta. Vasile a sughitat. Englezul a spus ca si el este amator de fishing si descoperise locul, tot in dimineata asta, iar Vasile s-a inecat cu berea. Francezului ii placea atat de mult aici incat o sa mai vina. Vasile a scapat lanseta din mana. Si englezului ii placea si-o sa mai vina si el, in timp ce Vasile scapa si berea din mana.
Terminasem tigarile si m-am dus sa iau alt pachet. Am lasat armonie cand am plecat, iar cand m-am intors am gasit razboi civil. Ceva se intamplase, caci cei doi, intaratati ca doi dulai, latrau unul la altul, fiecare pe limba lui. L-as fi suspectat pe Machiavelli de Vasile, dar nu aveam probe, caci el pescuia linistit, iar cei doi se ratoiau peste capul lui.
– Heeei! Ce-i balamucul asta? Ce-aveti? Din ce va luarati? Cand au auzit o cuvantare atat de lunga in limba romana, s-au oprit, cat sa-si traga rasuflarea si au inceput sa latre la mine ca sa le traduc.
– Alooo! Nu amandoi odata, ca nu pot asa! Pe rand! Si mai incet, ca speriati pestii! Ia zi tu!
I-am dat cuvantul francezului, care a inceput sa-mi spuna cat i-au persecutat englezii pe francezi si ca nu-i este permis unui scarbos de englez sa-l dispretuiasca si sa-l injure. Nu puteam sa-i traduc asta englezului, caci mi se parea un tip cumsecade. I-am dat si lui cuvantul. Si-a spus si el parerea despre francezi, in aceeasi maniera dar in alta limba, si nici el nu pemitea unui francez sa-l jigneasca si sa-l injure. Nu puteam sa-i traduc nici francezului, pentru ca si el mi se parea un tip cumsecade.
– Ia stati putin! Hai s-o luam metodic! Cine a-njurat primul si de ce? Au tacut amandoi si s-au uitat la Vasile. El, insa, isi vedea de pescuit ca si cand nici usturoi nu mancase.
– Ei, vedeti ca n-a injurat nimeni? O fi scapat cineva vreo vorba pescareasca, necajit ca nu se prinde nimic, si voi ati luat-o c-a-njurat. Hai, stati la locurile voastre si sa bem cate-o bere!
S-au linistit si s-au asezat jos. Treptat, au constatat ca francezul nu este atat de nesuferit, cum sunt ceilalti francezi, si nici englezul nu este atat de scarbos ca ceilalti englezi. Iar noi, romanii, suntem de-a dreptul simpatici.
Vasile a fost performerul zilei. A prins un crapcean la vreun kil jumate. Cei doi s-au uitat la el si m-au intrebat, in amandoua limbile, daca mancam asa ceva. Bineinteles, pentru ca noi, fiind europeni, consideram crapul ca o delicatesa. S-au mirat, dar n-au comentat.
De data asta n-am mai avut nici-un dubiu. L-am auzit pe Vasile cum sopteste ceva francezului, care a sarit ca muscat. Iago isi alesese bine omul, pentru ca era mai impulsiv.
– Aaalo! Iar s-a-ncins tarata-n tine? N-auzi ca sperii pestii? Ce ti-a venit? Prietenul meu, care este foarte priceput, tocmai se oferea sa prepare pentru voi o saramura de crap. Este o mancare romaneasca populara, country in engleza si campagnarde in franceza. Si-o sa vedeti si voi ce buna este. Numai ca aveti nevoie de bere, caci face sete.
Vasile a simtit o lovitura in stomac, cand a auzit cum il pedepsesc pentru ca n-a fost cuminte, dar n-a zis nimic si s-a apucat de treaba, iar cei doi s-au dus sa mai aduca bere. Ne-au invitat si pe noi sa servim. Am primit cu placere, dar prietenul meu, care astazi este responsabil cu volanul, n-o sa mai bea. Vasile a simtit si-a doua lovitura in stomac.
Cand a fost gata, cei doi mureau de curiozitate. Au luat o inghititura si au ras cate o sticla de bere. Au mai luat o inghititura si au mai ras cate o sticla de bere. Mancau cu atata placere, incat mi-au facut pofta. Am gustat si eu, am luat foc si m-am stins repede cu o sticla de bere. Vasile le pusese in saramura tot ardeiul iute, pe care-l avea la el. Lor le-a placut si asa.
Pe drum spre casa, Vasile conducea zambind ganditor. Gasea ca este interesanta meseria de mediator si chiar rentabila. Iti mai iese si o bere.