La o terasa din Militari, seara, cu amicul Anton. Beri si cafele. Cafelele vin insotite de cate-o doza de lapte. Anton toarna laptele in cafea, eu nu.
De ingraditura de lemn care separa terasa de trotuar se apropie un copil al strazii. Mi se adreseaza, indreptand un deget spre cafeaua mea. «Nu va suparati, nene, imi dati mie laptele?» I-l dau, apoi il urmaresc cum se indeparteaza, zambind.
Abia imi intorc ochii spre Anton, ca-l aud iar pe copil.
«Tanti, imi aratati si mie cum se desface laptele asta?»
De data asta se adreseaza unei doamne aflata la vreo trei mese distanta de noi.
Usa metalica
Imi vizitez un alt amic, fost coleg de facultate, unul cu locuinta in Floreasca, la bloc. Urc la etajul doi si ma opresc in fata usii din dreapta scarii. Parca nu seamana cu ce stiam de la ultima mea vizita, din urma cu un an. O usa de nouveau riche. Nu e in stilul lui, nici al nevestei.
Sun si este amicul Bogdan cel care imi deschide. Din spatele lui imi zambeste Letitia, nevasta. Holul, apoi sufrageria, arata neschimbate. Le spun cat de surprins am fost la vederea usii. Imi fac semn sa nu ma grabesc, pentru ca povestea-i lunga.
Amicul imi spune povestea usii in timp ce nevasta trebaluieste la bucatarie, pregatind masa. Usa este metalica, iar cadrul usii, din beton. A instalat-o cu pretul vacantei lor de vara, din urma cu un an. Actiunea le-a papat si timpul si banii destinati unui sejur de 3 saptamani la Predeal.
Imi arata doua articole decupate din ziare, cu relatarea unui fapt divers. Doi tigani, pozati umar la umar – unul gras, altul slab, amandoi cu varste intre 30 si 40 de ani -, au fost prinsi in timp ce spargeau apartamentul unui arhitect din Floreasca.
«E vorba de apartamentul nostru!» Amicul meu e profesor la Politehnica, nu arhitect, dar acest detaliu a fost modificat in ziar pentru a-l proteja de razbunarea infractorilor.
Era in vremea sesiunii de examene, Letitia era la serviciu, el s-ar fi putut afla acasa, dar n-a fost, pentru ca a avut examen tocmai in acea zi. «Din fericire!», spune Bogdan. Pe la ora doua a dupa-amiezii, toti vecinii care erau acasa au auzit izbiturile. «Zbang, zbang!» Indivizii au tras cu piciorul in usa pana au spart-o. N-a iesit nimeni pe scara. Dar, mare noroc, vecinul de la etajul unu s-a prins. A pus mana pe telefon si a chemat politia.
«Tipul este un pensionar cu bani, care a cumparat apartamentul dupa ’90 si l-a amenajat tais. Toata lumea din bloc il injura, pentru ca s-a zvonit ca a fost ofiter la Secu. Dar acum, trebuie sa spun, imi pare bine ca-l am vecin. O fi fost el securist, dar si-a pus indemanarea la treaba atunci cand trebuia!»
Politistii au venit si i-au prins pe hoti in apartament. Tiganii au devenit violenti, unul a scos cutitul, un politist a tras un glont in tavanul din hol, tiganii s-au baricadat in sufragerie, apoi au spart geamul si au incercat sa sara. Unul si-a taiat mana in cioburi.
Tot ce stransesera era in doi saci mari, de plastic. Laptopul, setul de tacamuri de argint… Totul a fost recuperat. Laptopul, in perfecta stare. Dar apartamentul era intors pe dos. Au cotrobait prin toate dulapurile, prin toate sertarele, au lasat totul varza. Au desfacut pana si aspiratorul. I-au despicat sacul de praf… Hoti metodici… Unii isi ascund acolo banii.
Paguba cea mare a fost mizeria pe care au lasat-o in urma… si sangele de pe parchet, din fata geamurilor. Si, evident, usa sparta.
Cateva saptamani dupa intamplare, amicul Bogdan a fost invitat la proces, ca martor. Nu s-a dus. In primul rand, era vorba de o prindere in «flagrant delict», deci marturia lui nu i se parea necesara. In al doilea rand, i-a fost frica.
La proces s-a dus mama lui Bogdan, profesoara pensionara domiciliata in Colentina. S-a dus incognito, dotata cu ochelari de soare si batic, pe post de spectator mut. I-a spus lui Bogdan ca a fost mare harmalaie. Fiecare luare de cuvant a procurorului era intampinata cu proteste de un grup numeros de spectatoare… «Din alea cu fuste multe!»
