Stau cu amicul Bogdan la o bere, la o terasa de langa Arhitectura.
Ne revedem iar, dupa un an. Cer doua Ursus. «La draft?» ma-ntreaba ospatarul. «La draft», zic, bucuros sa aflu de impamantenirea in limba stramoseasca a unui nou termen englezesc.
Ciocnim paharele, luam cate-o gura. Bogdan ma priveste scurt, apoi graieste:
«Nu stiu ce va fac aia acolo, nu stiu cat va muncesc, dar aratati imbatraniti, domnule!»
«Aratam?»
«Da, l-am vazut si pe Mariusica, zilele trecute. Pe el si pe nevasta-sa.»
Marius e tot un fost coleg de facultate, stabilit tot la Montréal.
«Tu ai parul albit bine, el, chiar daca se rade pe cap, de nu-i mai stii culoarea parului, are un aer batranicios… Eu nu cred ca arat asa!»
Zambesc, dar nu ma pot opri sa nu-l studiez un pic. Uite ca i-au albit perciunii, imi zic.
«Asta a remarcat si Alina, nevasta-sa. Ne-a spus, mie si Letitiei: Sunteti neschimbati! Iar ea arata, in mod evident, batrana!»
Imi oblojesc amorul propriu cu o gura de bere.
«Domnule, nu stiu de Marius… L-am vazut de curand, e drept ca are un aer prea serios, care-l depuncteaza la capitolul varsta… Dar nu trebuie sa ma iei pe mine drept exemplu pentru toti fostii colegi traitori in Canada… Eu, pe latura paterna, sunt predispus la albire timpurie. Si nu-mi surade nici sa ma vopsesc, nici sa ma rad pe cap.»
«Eu cred ca e ceva cu viata pe care o duceti! Stress, nesiguranta slujbei, program de munca prea incarcat… E ceva la mijloc! Dar rezultatul se vede!»
«Nu, nu… Te asigur ca unii dintre fostii colegi pe care-i vad la Montréal au un aer cat se poate de tineresc! Uite, Liviu. Ti-l amintesti pe Liviu!»
«Sigur.»
«Liviu e cat se poate de nestresat, tot timpul. Mereu gata de o iesire la bere, in pauza de pranz, mereu amator de fotbal, dupa program…»
Bogdan nu pare convins. Ma are pe mine in fata ochilor, exemplu viu al teoriei lui, la care pare sa tina.
***
«Buna seara, domnu’ profesor!»
Langa masa noastra se opresc doi tineri, un el si-o ea. Par emotionati de intalnirea cu Bogdan. Auzindu-i, Bogdan inceteaza sa mai fie Bogdan. Devine Domnul profesor, surprins intr-un moment recreativ.
«Buna seara», le raspunde, cu fata cuprinsa de-un zambet patern-profesoral.
Tinerii ii multumesc pentru notele bune primite la examenul din ajun. Bogdan ii asigura ca le-au meritat.
Dupa ce tinerii se indeparteaza, Bogdan spune: «Grupa buna!»
Apoi ma lamureste de ce-i buna acea grupa (pentru ca apartine unui anume profil ingineresc) si ma informeaza, pe larg, cat de popular a devenit el printre studenti (spre deosebire de alti colegi profesori pe care-i stiu si eu).
Eu recapitulez, in gand: Atentia exagerata la semnele de imbatranire ale fostilor colegi, supravegherea stricta a propriei cote de popularitate… Amicul Bogdan imbatraneste? Sau sunt doar semnele unei boli profesionale? Se stie, profesoratul impinge spre cochetarie…
