Week-end la schi

Era timpul ca ala micu sa invete sa schieze. Traim in tara zapezilor, asa ca trebuie sa fie educat ca un canadian, chiar daca este de origine romana.
Vasile nu stia sa schieze dar, cum ma stia bun pedagog, avea incredere ca din Andrei o sa fac un mare campion, iar el, fiind o fire sportiva, o sa invete repede.
Era o duminica frumoasa de iarna, cum numai in Canada poate sa fie – cand nu e viscol – asa ca am hotarat sa mergem la Ste-Adèle. Era la o ora cu masina, iar acolo se gasea si restaurantul Rustik, unde puteam sa luam o ciorba de burta, facuta de Ionut si s-o mai ascultam pe Adriana cum canta. Fetele nu voiau sa schieze, ci doar sa respire aer de munte si sa-si plimbe costumele de schi.
Adriana si Ionut ne-au intampinat cu placere, asa ca le-am lasat lor nevestele, iar noi, barbatii, ne-am urcat in masina si ne-am dus sa inchiriem schiuri. Lui Vasile, insa, nu-i placeau, deoarece erau prea nervoase si plecau singure, lasandu-l pe el cu fundu-n zapada. Cu cel mic ma descurcam usor, pentru ca imi era suficienta o sigura mana ca sa-l prind cand cadea, dar pentru Vasile aveam nevoie de mai multe. Asa ca i-am gasit un loc cu panta lina, unde sa exerseze singur, in timp ce eu il duceam pe Andrei cu telescaunul.
A ascultat cu atentie sfaturile mele si a gasit ca este atat de usor sa schiezi, incat pot sa plec linistit, caci s-a trezit sportivul din el si nu mai are nevoie de mine.
Lui Andrei ii placea cu telescaunul si de-abia puteam sa-l tin sa nu sara din mers. I-a placut si cand l-am dat jos. Dar cand a vazut cat de sus suntem, s-a linistit brusc si m-a intrebat timid cum mai coboram de acolo. I-am spus ca pe schiuri, si-atunci el a inchis ochii si a plonjat inainte.
Nu mai urla cand l-am scos din zapada, dar voia la tata. L-am invatat sa se prinda de betele mele, ca de ghidonul bicicletei, si, in cristiane largi, am coborat partia.
L-am gasit pe Vasile, cu picioarele raschirate, strangand in brate un pom. Daca ii dadea drumul, facea spagat lateral si n-avea curaj, ca sa nu-si rupa pantalonii intre picioare.
L-am intrebat ce are cu pomul. Schiurile erau proaste, caci nu se intelegeau si refuzau sa mearga alaturi. O lua unul hais si unul cea. Asa ca, daca n-a putut sa se mai opreasca, s-a agatat de pom. Stiuse de la inceput ca pentru mine am luat schiuri mai bune, asa ca sa fac bine sa i le dau lui si-o sa-mi arate el cum se schiaza. Aveam acelasi numar la picior si n-am avut nimic impotriva sa le schimbam.
Andrei scapase din ochii nostri si intrase intre elevii unei scoli de schi. Se incurcase in schiurile lor si-i facuse gramada pe toti, iar acum profesorii erau ocupati sa-i descurce. I-am ajutat si eu, dar Andrei nu mai voia cu telescaunul, voia cu copiii. L-am dus pe sus. Invatase cum sa nu mai cada. Cand simtea ca este in pericol, se agata de picioarele mele si cadeam eu.
Jos, de data asta cu schiurile incrucisate, Vasile strangea in brate alt pom. Nu se indura sa-i dea drumul caci, in lipsa mea, ii incercase pe toti, iar asta ii placea cel mai mult si nu era sigur ca-l mai nimereste si-a doua oara. Nici schiurile astea nu erau bune. Nu se mai desparteau ca celelalte, dar tot nu voiau sa mearga paralel, pentru ca se atrageau atat de mult, incat se-ncrucisau.
Am fost de parere ca, decat sa se iubeasca cu toti pomii, mai practic e sa invete sa se opreasca singur. I-am explicat cum se flexeaza genuchii si cum se torsioneaza bustul spre partea in care vrei sa faci cristiana, lasandu-ti toata greutatea pe piciorul din deal. M-a ascultat cu atentie si m-a asigurat ca asa va face, caci a inteles perfect.
Odata ajuns in varful partiei, Andrei n-a mai vrut sa coboare, nici sa urce, nici la tata, obosise si voia la mama, asa ca a inceput din nou sa urle. L-am luat ca pe un sac la subrat si am coborat cu el, folosindu-l ca sirena de feriti partia.
Vasile era intre doua doamne miloase, care-l sprijineau de subtiori. Il gasisera intr-un tufis si nu stiau unde sa-l duca. Facuse exact cum il invatasem si se oprise in zapada, dar schiurile n-au vrut sa se opreasca si l-au tarat dupa ele. De-abia l-am urcat in masina, caci intepenise. Gemea si cand misca ochii.
Fetele stateau pe o banca la soare si radeau cu Adriana. Cand l-am dat jos pe Vasile, au amutit. Dupa ce s-a uitat lung, Elena a zis sa ma duc sa-l aduc pe Vasile al ei, ca pe asta nu-l stie cine e. Adriana, care avea spectacol seara si acum nu canta, a inceput sa-l jeleasca. Iar Ionut, aparut de undeva, a dat fuga sa-i aduca o ciorba de burta fiebinte.
Ca sa-l dezmortim, a trebuit sa-l bagam in piscina. Abia dupa a treia scufundare a inceput sa mearga singur. A mancat si ciorba de burta, a ascultat-o si pe Adriana, dar inapoi a condus Elena caci nu mai era capabil sa miste un deget.
A doua zi, a venit la mine ca sa-mi faca teorie. Nu-l mai durea asa tare si putea sa mearga, spijinindu-se de pereti. Se gandise bine: ca sa inveti sa schiezi, prima conditie este sa incepi. A doua, este sa perseverezi. El incepuse, asa ca putem trece la faza a doua. Si, pentru la anu’, cand o sa mergem din nou, sa ne luam niste schiuri ca lumea, caci alea de inchiriat sunt o porcarie.