Georgia, tara unde barbatia se masoara la tranta

In urma cu mai mult de un an, am avut ideea de a invita aici niste judoka de calibru international.

Realizarea cea mai importanta a fost aducerea a doi campioni mondiali gruzini, David Kevkhishvili si Giorgi Kizilashvili. Dar ce chin a fost sa obtinem viza de intrare in Canada pentru ei, desi in pasaportul lor erau tot felul de vize, de pe alte trei continente. Ca sa nu mai lungesc vorba, am fost si eu invitat la Tbilisi. In iunie. Si am onorat cu mare curiozitate invitatia.

Georgia are o traditie îndelungata in ceea ce se numeste chidaoba, cum am zice noi “trânta” sau “lupta dreap­ta”.

Influenta acestui stil de trânta a fost enorma in judo-ul sovietic, multe dintre medaliile mondiale si olimpice sovietice fiind luate de gruzini. A luat numele de “judo rusesc>. In realitate, era un judo cu influente georgiene. Era deci o onoare pentru mine sa fiu invitat intr-o tara cu o asemenea traditie.

Campion olimpic la judo, un vis comun
De fapt, daca faci referire la Georgia aici, in Canada, toata lumea crede ca e vorba de statul american Georgia. In România, lumea stie de Gruzia. In limba lor, tara se cheama Sakartvelo.

Cam un sfert din populatia masculina a tarii poarta numele de Ghiorghi. Toti baietii fac chidaoba, iar cei mai buni trec la judo. Visul de a deveni campion olimpic de judo e un loc comun in Georgia, asa cum in Canada toti pustii vi­seaza la NHL.

Judo-ul asta “rusesc” e ba­zat pe o forta extrema, pe priza la centura (asa e la chidaoba, unde tinerii poarta un brâu lat, iar camasile n-au mâneci) si pe o ta­rie psihica pe care as numi-o barbatie.

Un judo considerat la prima vede­re destul de urât. Ceea ce nu se poate contesta este eficienta acestui tip de lup­ta. Urât o fi el, dar putini sunt cei ca­re n-au emotii suplimentare atunci când stiu ca-i asteapta un meci cu un judoka georgian!

Pentru a va convinge, va spun ca, pe echipe, sunt campioni mondiali in 2006 si 2008, în fata Japoniei, Coreei de Sud, Frantei, Rusiei sau Braziliei.

In capitala veche, aflata lânga Tbilisi, se afla statuia unui fierar, mort pe la începutul secolului XX, care era renumit la lupta. Confruntarile aveau loc in aer liber, cu ocazia unor bâlciuri sau târguri. Intra ci­ne voia. Si azi se fac asemenea în­treceri populare, unde se prind la tranta cei pe care îi tin curelele. Premiile sunt inedite: o oaie, un bou sau, cateodata, bani.

Georgienii au un cult pentru ceea ce-am numit mai devreme barbatie. La Jocurile Olimpice de la Beijing, dele­ga­tia Georgiei a luat patru medalii de aur, dupa cum urmeaza: una la judo, una la lupte libere, una la lupte greco-romane si una la haltere! Toate, sporturi de forta si toate la masculin. Judo-ul feminin georgian e ca si inexistent.

La Tbilisi am stat 15 zile, facand 6-7 ore de judo in fiecare zi. Pen­tru ei, era foarte diferit. Exercitii noi, tehnici aplicate diferit. Pe scurt, pre­­darea mea a fost bine primita, chiar un succes. Nu înseamna ca o sa-si schimbe stilul lor traditional, bazat pe forta, dar, ca divertisment, judo-ul meu cu influen­te japo­neze, a fost apreciat.

Pe urmele lui Antim Ivireanul
Câteva vorbe despre Tbilisi si des­pre alte câteva locuri pe care le-am vi­-zitat in Georgia, o tara foarte putin cu­noscuta.

Tbilisi e un oras mare, cu un mili­on de locuitori, dispus pe dealuri – ca ase­zare, ar semana cu Montréalul. Dealurile sunt insa mai înalte decât Mont-Royal. Orasul a fost fondat in se­-colul al V-lea de catre un rege nu­mit Vakhtang. Aflandu-i numele, mi-am zis: “iata de unde s-a inspirat Calinescu pentru al sau rege Vahtang din Scrinul Negru”.

Alta apropiere, de data asta nu doar de fictiune. Antim Ivireanul, episcopul, carturarul, tipograful si autorul Didahiilor. Antim Ivireanul era de origine georgian, nascut in secolul al XVII-lea si adus la Bucuresti de Constantin Brâncoveanu, via Constantinopol, unde se afla in prizonierat. S-a nascut undeva in Iberia Caucaziana, pe teritoriul Geor­gi­ei de azi. In limba Georgiana, locul lui de nastere se numeste Kartli.

Mi-e greu sa inteleg cum se traduc numele astea: din originalul Sakartvelo ajungem la Georgia, din originalul Kar­tli ajungem la Iberia. De la Iberia la Ivi­reanul, trecerea imi pare mai usoara.

Revin la Tbilisi. Sunt zone cu blo­curi din era sovietica, exact ca la Bucu­resti. Sunt locuri monumentale, asa cum gasim si la noi, in special în centrul Bucurestilor. Câteva exemple: Piata Liber­tatii, Parlamentul Georgiei, Bulevardul Rustaveli. Exista si cartiere gen Miliari, dar si zone luxoase, un fel de Primave­rii. Ambasada Statelor Unite de la Tbilisi arata ca o cazemata imensa.

Pe dealurile din Tbilisi se afla mo­nu­mente impresionante (de obicei bise­rici si castele feudale), alaturi de care pasc linistite oi sau vaci.

Tara e foarte muntoasa, cu varfuri de peste 5.000 de metri. Satele de aici seamana extrem de mult cu cele din Ro­mânia, la arhitectura sau la imaginea stradutelor pietruite. De multe ori, daca n-ar fi pancarte (si ele foarte rare) in limba georgiana, te-ai crede in Roma­nia. Aceleasi imagine patriarhala, ames­tecata cu saracie. Din loc in loc, urme ale razboiului cu Rusia: paduri arse de bom­be, case distruse de suflul exploziilor.

Nici urma de turisti straini
Am vazut numeroase manastiri si biserici care dateaza din secolul al X-lea. Geor­gienii le pastreaza, le pretu­iesc cu adevarat. Biserici cu vechime de peste un mileniu au slujbe zilnice. Multi tu­risti, prin toate locurile vizitate, dar a­proa­pe in exclusivitate georgieni. N-am intalnit niciun strain. O dificultate pentru turisti e afisajul in limba georgiana. Foarte rar se gasesc brosuri cu informa­tii turistice in limba locala, nici gand in engleza sau franceza.

As fi cumparat o carte despre Sta­lin, dictatorul nascut pe aceste melea­guri. Doar ca editiile din librarie se vin­deau doar in georgiana sau ruseste.

E si motivul pentru care nu prea am retinut numele locurilor vizitate. Tin minte ca râul care trece prin Tbilisi se cheama M’t’kwari. Vai, ce nume … Si, daca l-as vedea scris in câteva locuri, mai-mai ca l-as retine. Dar e scris cu caractere georgiene, niste ondulatii fine in forma de petale, forme de inimioare, ocheti, sau câte-o oita care paste. Singu­rele forme care ar putea semana cu ceea ce noi numim litere si cifre sunt niste sti­lizari ale cifrelor 3 si 6 puse in pozitii inverse sau rotite cu un sfert de cadran trigonometric.

Tara nu e pregatita pentru turism. Am cautat o zi intreaga in Tbilisi un tricou pe care sa scrie Georgia. N-am ga­sit. Lipsa de turisti este cauzata, probabil, de razboiul cu Rusia. E foarte clar si ca le lipseste experienta.

Ceea ce mi-a placut in mod special in Georgia a fost mâncarea. Fructe, le­gume, peste, carne, pâine, toate au gust de mancare bio. Chimicalele inca nu si-au facut loc in meniul gruzinilor.

Un oras turistic mai cunoscut e Sir­nari. Seamana foarte mult cu un oras de pe timpul romanilor, din Spania: La Ron­da, lânga Malaga. E cladit pe o inal­time si e imprejmuit de un adevarat zid chinezesc in miniatura.

Multe restaurante au terase marginite de o prapastie de câteva sute de me­tri. Am vizitat la Sirnari chiar o expozitie Picasso! Cum nu inteleg nimic din valoarea acestui pictor, mi-am cumparat o reproducere a unei pânze numite Grand Air. Asa, ca amintire.

Si clima e aproapiata de cea a Ro­mâniei. Vara – cald si iarna – nu prea frig. Nu stiu cum o fi la altitudinile de patru-cinci mii de metri. Am intrebat si mi s-a spus ca nu sunt statiuni turistice la ase­menea înaltimi, si nici asezari omenesti, in general.

Limba rusa nu s-a prins de gruzini
Nu exista muzicanti tigani. Sunt georgieni, cateodata armeni. Sunt pre­zenti, ca si la noi, in Romania, la nunti, înmormântari, petreceri. Maturatorii de strada sunt kurzi, mai precis femei kur­de. In ciuda ruperii relatiilor diploma­- ti­ce cu Rusia, se face înca negot cu aceas­ta tara.

Pentru a locui împreuna, barbatii si femeile trebuie sa se casatoreasca. Concubinajul nu face parte din cultura gru­zina.

In pofida traumatizantei experiente a razboiului, rusii care traiesc in Georgia îsi vorbesc liberi limba si nu sunt supusi nici unui fel de persecutie. Contrar si­- ­tu­a­tiei din Republica Moldova, unde aproape toti romanii stiu rusa, în Georgia se vorbeste gruzina, iar limba rusa este la fel de apropiata localnicilor ca si engle­za.

Georgia e o tara mai frumoasa si mai moderna decât ma asteptasem. Iar experienta profesionala – nemaiintal­nita intr-o cariera de peste 20 de ani, petrecuta in mai multe puncte de pe glob.

Mi s-a propus sa revin in septembrie pentru un stagiu de doua luni. Abia astept sa ajung la Tbilisi!