Rasism

Doua intamplari, la care am fost martor, mi-au sugerat titlul de mai sus.
Prima intamplare
In statia de autobuz Westbury, urca o femeie in varsta, dupa toate aparentele de origine indiana: imbra­camintea tradi­tionala, nelipsitul sari, o minuscula brosa aurie lipita pe nas, un lantisor lucitor deasupra gleznei (ce conteaza varsta!), fruntea “stampilata” cu vopsele de toate culorile, miraculoa­se semne pentru cel din afara etniei.

Mai erau destule locuri libere in autobuz, dar se aseza pe scaun langa o negresa, care tot timpul calatoriei a stat cu ochii inchisi, miscandu-si buzele intr-un tremurat continuu, probabil un di­a­log misterios cu stramosii ei de “dincolo” sau, poate, o rugaciune intermina­bila. Indianca aseza plasa cu cele cateva cum­pa­raturi pe planseul autobuzului, isi puse mainile in poala, apoi se trase spre marginea banchetei, tinandu-se cat mai de­par­­te cu putinta de tovarasa de cala­to­rie.

Dupa cateva statii, negresa se trezi brusc, luand cunostinta de noua pasagera asezata langa ea. Se foi putin a semn de nemultumire, apoi, dintr-o pri­cina greu de banuit, incepu o cearta in toata regula cu indianca de langa ea. Dupa gesturile pe care le facea, am dedus ca vecina se asezase pe fusta ei, rasfirata neglijent. “Ceva de nepermis intr-un mijloc de transport in comun!”, se planse celor doi tineri asezati pe bancheta din spatele ei, care, vazandu-si mai departe de lectura, ramasera indife­renti la provocare. Apoi, cu o grimasa de tragediana, relua aceeasi fraza de cateva ori, doar-doar cineva ii va da dreptate. Atentia tuturor calatorilor fu captata de acest mic incident, mai ales ca cearta trecu in registre tot mai inalte, iar indianca nu se lasa mai prejos. Scan­dal in toata regula! La statia urmatoare, soferul veni langa scaunul celor doua certarete, incercand sa aplaneze conflictul. Interve­nira si cativa calatori, rugan­du-le sa faca liniste. Nicio sansa, orice mediere fu imposibila.

La statia Milton, negresa se hotari brusc sa coboare, nu inainte de a striga din toti rarunchii in directia indiencei: “Va credeti si voi albi!”.

A doua intamplare
Eram intr-un magazin din centrul orasului unde se vand produse electro­nice de ultima generatie. La standul unde erau expuse monitoare cu cristale lichide, erau numai cativa clienti. Dupa ce am cercetat toate produsele expuse, m-am hotarat asupra unuia cu diagonala medie, un design atra­gator si raportul pret/ per­for­mante acceptabil. Dupa ale­gere, asa cum procedeaza toti clientii, ma asez la coada, avand in fata mea o negresa ta­na­ra, inalta, eleganta, raspan­dind in juru-i un miros de parfum dintre cele mai fine.

Timpul trecea greu, vanzatorul dandu-i fiecarui client o multime de de­talii tehnice, de parca nu exista, atasata produsului, o carte tehnica in cateva limbi de larga circulatie, avand toate instruc­tiunile necesare. Exces de zel sau obligatie profesionala, sau amandoua la un loc, cert e ca eram obligati sa inain­tam ca melcul. De cateva ori am vrut sa plec, lasand totul balta, dar cine ma pu­tea asigura ca in alta zi voi fi servit mai repe­de? In sfarsit, ii vine randul negresei din fata mea, ce parea hotarata sa cumpere un monitor cu cristale lichide, aratandu-i vanzatorului un mic dreptunghi de hartie, pe care erau scrise cu majuscule tremurate – vizibile din po­zitia in care ma aflam – tipul produsului, fabricantul si pretul. Paru surprinsa cand vanzatorul ii spuse ca are respectivul monitor in doua culori exterioare: negru (cel de pe raft) si ii poate aduce din depozit, daca doreste, unul de cu­loa­re argintie: aceeasi diagonala, acelasi design, aceleasi performante tehnice. Fara ezitare, alese pe cel argintiu, renuntand la cel de culoare neagra pe care il studiase indelung.

Vanzatorul aduse noul produs, desfacu ambalajul si, fin psiholog, zambi, ci­tind multumirea pe fata clientei. Dar, cum se intampla adesea, “uita” sa-i co­mu­nice si cat costa, gandindu-se, probabil, ca la o asemenea “comoara”, ce mai conteaza pretul! Nici eu nu am inteles de ce pretul celui de culoare argintie era cu cativa dolari mai mare decat pretul celui de culoare neagra. Monitoarele erau, doar, identice! Culoarea sa faca dife­renta?

La auzirea pretului, negresa lua foc. Aproape sufocandu-se, incepu sa tipe. Cum e posibil asa ceva? In ce tara traim? Inseamna ca rasismul nu a dispa­rut definitiv? De ce este mai ieftin cel negru si mai scump cel argintiu?

– Nu va e rusine! Rasistilor!

Apoi, furioasa, rasturnand cateva cutii de carton ivite in cale, iesi val-vartej.

Textul face parte din volumul Vamile albastre, Editura Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 2009

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare