Doua intamplari, la care am fost martor, mi-au sugerat titlul de mai sus.
Prima intamplare
In statia de autobuz Westbury, urca o femeie in varsta, dupa toate aparentele de origine indiana: imbracamintea traditionala, nelipsitul sari, o minuscula brosa aurie lipita pe nas, un lantisor lucitor deasupra gleznei (ce conteaza varsta!), fruntea “stampilata” cu vopsele de toate culorile, miraculoase semne pentru cel din afara etniei.
Mai erau destule locuri libere in autobuz, dar se aseza pe scaun langa o negresa, care tot timpul calatoriei a stat cu ochii inchisi, miscandu-si buzele intr-un tremurat continuu, probabil un dialog misterios cu stramosii ei de “dincolo” sau, poate, o rugaciune interminabila. Indianca aseza plasa cu cele cateva cumparaturi pe planseul autobuzului, isi puse mainile in poala, apoi se trase spre marginea banchetei, tinandu-se cat mai departe cu putinta de tovarasa de calatorie.
Dupa cateva statii, negresa se trezi brusc, luand cunostinta de noua pasagera asezata langa ea. Se foi putin a semn de nemultumire, apoi, dintr-o pricina greu de banuit, incepu o cearta in toata regula cu indianca de langa ea. Dupa gesturile pe care le facea, am dedus ca vecina se asezase pe fusta ei, rasfirata neglijent. “Ceva de nepermis intr-un mijloc de transport in comun!”, se planse celor doi tineri asezati pe bancheta din spatele ei, care, vazandu-si mai departe de lectura, ramasera indiferenti la provocare. Apoi, cu o grimasa de tragediana, relua aceeasi fraza de cateva ori, doar-doar cineva ii va da dreptate. Atentia tuturor calatorilor fu captata de acest mic incident, mai ales ca cearta trecu in registre tot mai inalte, iar indianca nu se lasa mai prejos. Scandal in toata regula! La statia urmatoare, soferul veni langa scaunul celor doua certarete, incercand sa aplaneze conflictul. Intervenira si cativa calatori, rugandu-le sa faca liniste. Nicio sansa, orice mediere fu imposibila.
La statia Milton, negresa se hotari brusc sa coboare, nu inainte de a striga din toti rarunchii in directia indiencei: “Va credeti si voi albi!”.
A doua intamplare
Eram intr-un magazin din centrul orasului unde se vand produse electronice de ultima generatie. La standul unde erau expuse monitoare cu cristale lichide, erau numai cativa clienti. Dupa ce am cercetat toate produsele expuse, m-am hotarat asupra unuia cu diagonala medie, un design atragator si raportul pret/ performante acceptabil. Dupa alegere, asa cum procedeaza toti clientii, ma asez la coada, avand in fata mea o negresa tanara, inalta, eleganta, raspandind in juru-i un miros de parfum dintre cele mai fine.
Timpul trecea greu, vanzatorul dandu-i fiecarui client o multime de detalii tehnice, de parca nu exista, atasata produsului, o carte tehnica in cateva limbi de larga circulatie, avand toate instructiunile necesare. Exces de zel sau obligatie profesionala, sau amandoua la un loc, cert e ca eram obligati sa inaintam ca melcul. De cateva ori am vrut sa plec, lasand totul balta, dar cine ma putea asigura ca in alta zi voi fi servit mai repede? In sfarsit, ii vine randul negresei din fata mea, ce parea hotarata sa cumpere un monitor cu cristale lichide, aratandu-i vanzatorului un mic dreptunghi de hartie, pe care erau scrise cu majuscule tremurate – vizibile din pozitia in care ma aflam – tipul produsului, fabricantul si pretul. Paru surprinsa cand vanzatorul ii spuse ca are respectivul monitor in doua culori exterioare: negru (cel de pe raft) si ii poate aduce din depozit, daca doreste, unul de culoare argintie: aceeasi diagonala, acelasi design, aceleasi performante tehnice. Fara ezitare, alese pe cel argintiu, renuntand la cel de culoare neagra pe care il studiase indelung.
Vanzatorul aduse noul produs, desfacu ambalajul si, fin psiholog, zambi, citind multumirea pe fata clientei. Dar, cum se intampla adesea, “uita” sa-i comunice si cat costa, gandindu-se, probabil, ca la o asemenea “comoara”, ce mai conteaza pretul! Nici eu nu am inteles de ce pretul celui de culoare argintie era cu cativa dolari mai mare decat pretul celui de culoare neagra. Monitoarele erau, doar, identice! Culoarea sa faca diferenta?
La auzirea pretului, negresa lua foc. Aproape sufocandu-se, incepu sa tipe. Cum e posibil asa ceva? In ce tara traim? Inseamna ca rasismul nu a disparut definitiv? De ce este mai ieftin cel negru si mai scump cel argintiu?
– Nu va e rusine! Rasistilor!
Apoi, furioasa, rasturnand cateva cutii de carton ivite in cale, iesi val-vartej.
Textul face parte din volumul Vamile albastre, Editura Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 2009
